Personajul zilei, fara doar si poate, a fost Calin Popescu Tariceanu. Nu ma refer la reactia lui virulenta, dar intemeiata, in fata presei, pe tema amnistiei. Nici la refuzul categoric de a onora invitatia lui Klaus Iohannis la receptia de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Nationale. Nici la discutiile lamuritoare cu reprezentantii UE, carora le-a demonstrat, negru pe alb, cat de alandala a fost intocmit raportul MCV. Si nici la punerea la punct a aceluiasi Iohannis, pe care il acuza ca blocheaza activitatea guvernamentala prin amanarea numirii noilor demnitari in guvern.
Nu, ma refer la acel Calin Popescu Tariceanu care a fost audiat de Comisia juridica a Senatului in dosarul in care este acuzat de DNA de luare de mita. Imediat dupa ce a iesit din sala, fostul premier a deschis foc de voie, la mitraliera, la adresa procurorilor.
Nu e de capul lui
Nu ii iau apararea, nu am niciun motiv, dar, pe de alta parte, nici sa dau credit procurorilor nu imi vine. M-am saturat de cate manopere dolosive am vazut ca au fost folosite in dosarele grele, care vizau nume importante. Declaratii scrise dupa dictare, denuntatori cu abonament la turnatorii, probe false, ticluite in timpul anchetelor, martori inventati si cate si mai cate. Si toate cu un singur scop: eliminarea personajului devenit stanjenitor. Se poate traduce si prin personaj politic care si-a luat un prea mare avant, devenind sau pe cale sa devina un adversar de temut. Dupa calculele celor despre care eu cred ca ar sta in spatele dosarului, Calin Popescu Tariceanu s-ar inscrie perfect in acest tipar.
Coerent si bine documentat in actiunile lui impotriva abuzurilor unui stat dirijat din umbra, presedintele Senatului devine un pericol ori de cate ori abordeaza aceasta tema. Si unde mai pui ca, desi sunt reduse, ar avea totusi sanse sa curme definitiv elanul lui Iohannis la al doilea mandat de presedinte al Romaniei. Pai, cum sa-l lasi de capul lui? Nu cumva aici e buba?
Miroase a facatura
Nu cred ca Tariceanu minte cand afirma ca actiunea procurorilor are scopul de a-l intimida. Nu iesi in public cu afirmatii dure daca nu ai acoperire. Apoi, logica faptelor, in cronologia lor, dupa cum au fost descrise de Tariceanu, nu are cum sa nu-ti dea de banuit ca DNA a recurs la acelasi tipar ca si pana acum. Martori care cam bat campii, care incurca datele, faptele sau persoanele cu care au venit in contact. Dincolo de asta, procurorii pare ca au cazut, din nou, in acelasi pacat de a se crede stapanii adevarului, uitand, insa, ca nu au capacitatea de a ancheta oportunitatea unor actiuni si activitati guvernamentale, ci doar legalitatea lor. Tariceanu este acuzat ca ar fi luat mita 800.000 de dolari de la reprezentantii unei companii austrice in schimbul demersurilor depuse de acesta in exercitarea functiei, astfel incat sa se incheie mai multe acte aditionale la un contract comercial derulat de companie. Nu stiu daca e adevarat. Am presimtirea ca e facatura si, sincer sa fiu, cand aud de Austria deja devin rezervat. Foarte rezervat. Daca procurorii austrieci se simt vexati de afirmatie, n-au decat sa rascoleasca trecutul financiaro-juridic al propriei tari, incepand cu bancile.
Cine plateste?
Repet, nu ii iau apararea lui Tariceanu. Daca e vinovat, n-are decat sa-si duca crucea. Las deoparte faptul ca procurorii romani si austrieci s-au trezit loviti de vigilenta dupa vreo zece ani, caci presupusa fapta e de prin 2007-2008. Ma intreb, insa, ce se va intampla daca, parcurgandu-se tot traseul, se va ajunge la urmarirea penala, la judecata si, in final, la constatatarea nevinovatiei actualului presedinte al Senatului? Pe scurt, povestea este cam asa. Pierde functia, este dezonorat si scos de pe scena politica pentru multi ani, devine compromis iremediabil si, in cel mai fericit caz, daca nu este prea zdruncinat o sa-si poata scrie memoriile. Cine plateste pentru toate astea? Nu seamana izbitor de mult tocmai cu abuzurile pe care Calin Popescu Tariceanu le scoate la iveala si le condamna? Nu cumva procurorii ar trebui sa dea socoteala din propriul buzunar pentru o poveste cusuta cu ata alba? Ne izbim de aceeasi problema ca si in condamnarile CEDO. Un procuror face o prostie, un judecator o duce mai departe si o dezvolta, dar, cand e de plata, doar statul plateste. Adica noi toti. Procurorul si judecatorul nu baga mana in portofel, de parca noi am fi condamnat sutele de cetateni ajunsi in puscarie pe nedrept.
