Sergiu Nicolaescu si-a lasat testamentul reporterilor “National”: „Sa ramana filmele, de mine sa se aleaga pulberea!”

Iubit si contestat in aceeasi masura, Sergiu Nicolaescu face parte din istoria cinematografiei romanesti, lasand in urma o mostenire coplesitoare de peste 50 de filme.

Citeste si: Sergiu Nicolaescu – VIDEO

Ultimul interviu pe care i l-am luat regizorului Sergiu Nicolaescu a fost legat intr-un fel misterios de moartea lui Emil Hossu. Se intampla pe 25 ianuarie 2012. Dimineata ne-am intalnit cu regizorul in casa lui din strada Zambacccian, iar seara Emil Hossu murea pe scena Teatrului Nottara. Cei doi au lucrat pentru prima data impreuna in filmul „Pentru patrie” (1978).

Intalnirea a avut loc a doua zi dupa ce ninsorie grele cazusera peste sudul tarii, iar strazile din Bucuresti pareau a fi obstacolele puse in calea Anei lui Manole, dar Manole de data aceasta era Sergiu Nicolaescu. Ne astepta in casa-muzeu, impresionanta, dar foarte greu de insufletit. Era singur in odaile immense. Doar o femeie il veghea de undeva, discreta, aratandu-se doar cand care ne-a adus cafeaua aburinda.

Treptat, maestrul s-a lasat dus de val, abandonandu-se si revitalizandu-se sub avalansa amintirilor despre debutul sau, ecoul succeselor sale rasunau intre peretii casei, vocea lui Emanoil Petrut il reinventa pe Mihai Viteazul, iar sugubatul Nea Marin radea pe dupa colturi, vorbind cu accent oltenesc despre cat de unic a fost. „Nea Marin miliardar” a fost primul film de comedie al lui Sergiu Nicoalescu, dupa o serie de mega-productii istorice.

Orson Welles si Elizabeth Taylor au cerut sa lucreze cu Sergiu Nicolaescu

Ne-a povestit de ce copiii ii spunea Neamtul, fiind riguros pana si in anii copilariei cand se juca prin catacombele Timisoarei, cat de mult si-a iubit mama, ca locuieste in casa in care l-a gazduit o matusa, el cumparand pe rand etajele superioare. Apoi si-a amintit ca a studiat optica si ca debutul lui in cinematografie a fost strans legat de aceasta profesie. „Am facut niste filmari subacvatice cu aer comprimat. Primii descoperitori ai aparatelor cu aer comprimat au fost Gagnan, un inginer francez, si Yves Cousteau. Eu am fost inventatorul aparatului pentru Romania”, ne-a marturisit regizorul. A adaptat camera pentru filmari subacvatice si a ajuns sa fie rugat sa lucreze sub apa, pentru ca cei doi regizori care incepusera scurt-documentarul „Scoicile nu au vorbit niciodata” au fost trimisi sa lucreze la un alt film.

Apoi a venit succesul cu un alt documentar, „Memoria trandafirului”, tradus pentru Festivalul de la Cannes „C’est la vie la rose”. „Metoda de filmare se chema macrofilmare si urmarea maturizarea bobocului de trandafir. Americanii cand au vazut filmul au vrut sa ma cunoasca”. Aproape ca a fost trimis cu forta la Paris, Ion Gheorghe Maurer si ministrul Culturii de atunci pregatindu-i deja pasaportul. La Cannes, presedintele Columbia Pictures i-a oferit un contract, pe care insa nu l-a semnat niciodata. Si nu a regretata niciodata. Cum sa regreti faptul ca, doar la cativa ani de la debut, ajungi sa lucrezi cu nume ca Orson Welles sau Laurence Harvey la coproductia „Lupta pentru Roma”. Atat de mult l-au indragit cei doi actori incat i-au dat scrisori in care au scris „Pentru Sergiu, doua saptamani venim gratis”. La fel au facut Elizabeth Taylor si cu Richard Burton, care isi doreau sa lucreze cu Nicolaescu.

Americanii au dat 200.000 de dolari pe „Mihai Viteazul”

Apoi a venit randul capodoperei, „Mihai Viteazul”, pe scenariul scris de Titus Popovici. Americanii au dat bani grei, in urma cu 40 de ani, pentru a cumpara acest film: 200.000 de dolari. Filmul a avut 130 de milioane de spectatori si inca mai este difuzat, Nicolaescu nu a primit decat salariul de la Romania Film. „Nu, nu ne dadea nimeni nimic. Dupa ,

«Dacii» mi-au dat un plic in care erau 4.000 de lei. Dupa «Mihai Viteazul» nu am mai primit niciun plic”, povestea regizorul. Insa „Mihai Viteazul” i-a adus gloria mondiala, filmul fiind studiat ani de zile la scolile de profil din SUA si din Europa.

Regretele pe care le-a marturisit la acea intalnire erau legate de esecul societatii romanesti post-decembriste. „Eu am dat romanilor curaj, mandrie si demnitate, care domina in toate filmele mele. De-aia mi se spune «Nemuritorul». Sa ramana filmele, in rest, de mine sa se aleaga pulberea! Daca regret ceva, regret ca nu am facut un film in care sa prezic cat de cat romanilor viitorul de dupa Revolutie”.

Ca intr-o scena de film, vocea lui au facut sa rasune otelul rece al armelor din panoplia ce-i impodobea un perete. Barbatul falnic care ne povestea aventura filmului romanesc, pe care viata lui a oglindit-o cu prisosinta pana la sacrificarea celei personale, brusc se imputinase. Obosise. Ne-am ridicat sa plecam, dupa doua ore de discutii in care i-am trait cu fiecare fibra destinul unic.

„In Romania, nu are cine sa ma ajunga. Nici la numar de spectatori, nici la numar de filme. Nu au cum sa ma intreaca. Nimeni nu a muncit cat am muncit eu. Viata merge inainte, am trecut prin multe greutati”, a incheiat intalnirea Sergiu Nicolaescu. Nu au ramas in urma lui copii, desi a fost casatorit de trei ori. Dana, ultima lui sotie, este cu 46 de ani mai tanara decat el.

„Ne-a venit randul!”

In ultimul an, Sergiu Nicolaescu si-a simtit propriul sfarsit dupa cum a reactionat la suferinta sau moartea altor mari actori ai nostri. La inceputul anului trecut, a fost socat de moartea subita a lui Emil Hossu, precum si de starea de slabiciune cand l-a vizitat la spital cateva luni mai tarziu pe regretatul Iurie Darie. Coplesit de marile pierderi, intr-un interviu difuzat de Kanal D, in aprilie, Sergiu Nicolaescu isi manifesta rezistenta in fata propriului destin, spunand: „Atunci cand voi simti batranetea, imi voi lua singur viata”. Peste alte cateva luni, la sfarsitul lui Serban Ionescu, regizorul a dat verdictul final: „Ne-a venit randul!”. La sfarsitul anului, maestrul isi lua ramas bun de la colegii din parlament, chiar de la tribuna insitututiei: „Mai am putin de trait, va spun sincer. La revedere!”