AcasăNewsSecretarul de stat Stejarel Olaru isi achita din bugetul TVR datoriile personale!...

Secretarul de stat Stejarel Olaru isi achita din bugetul TVR datoriile personale!

Noul secretar de stat de la MAE, Stejarel Olaru, se pricepe la combinatii pe bani publici si se infrupta din bugetul fragil al Televiziunii Romane. Nu singur, ci impreuna cu nevasta si fostul lui patron, caruia ii datoreaza peste 45.000 de euro.

Secretarul de stat Stejarel Olaru, membru in CA al SRR si realizator la TVR

Olaru. Stejarel Olaru. Este politologul care anul trecut era in carti pentru sefia Societatii Romane de Televiziune (SRTv) si care s-a transformat, peste noapte, din prezentator TV in secretar de la Ministerul Afacerilor Externe.

Camelia Csiki, sotia lui Olaru, prezinta emisiunea realizata de TVR in colaborare cu firma Eroic Media, unde secretarul de stat a fost angajat in 2011

Reporterii „National” au descoperit ca Olaru se pricepe atat de bine la serviciile de informatii incat a „clasificat” mai multe detalii referitoare la afacerile personale. Mai exact, cele pe bani publici, din bugetul TVR.

Claudiu-Valentin Oprea, cel care l-a imprumutat pe Olaru cu 45.000 de euro, i-a fost acestuia sef

Conform declaratiei sale de avere de la Societatea Romana de Radiodifuziune, unde figureaza ca membru al Consiliului de Administratie, istoricul de 39 de ani detine firma Standard Proiect Media SRL si a fost angajat o scurta perioada la SC Eroic Media SRL.

La capitolul datorii, Olaru a mentionat un credit ipotecar de 5.272 de euro, o datorie de 75.000 de euro catre un anume Mihai Zaharia Tosa si un imprumut de 45.150 de euro pe care l-a facut la Claudiu-Valentin Oprea si care are ca data scadenta anul 2021. Conform documentelor intrate in posesia „National”, cel care l-a imprumutat pe Olaru cu peste 45.000 de euro este chiar fostul lui patron, proprietarul firmei SC Eroic Media SRL.

Afaceri de familie

Politologul Stejarel este dator la Claudiu-Valentin Oprea, fostul lui patron

In mod bizar, in timp ce Stejarel se imprumuta la Oprea, acesta din urma reusea sa se lipeasca de un contract gras cu Televiziunea Romana, acolo unde actualul secretar de stat avea o emisiune si era invitat permanent la o alta. Astfel, SC Eroic Media SRL a reusit sa semneze cu SRTv un contract pentru realizarea emisiunii „Bebe magia”, difuzata in fiecare joi, la ora 12.00, pe TVR1. Culmea, realizatoarea emisiunii este chiar Camellia Csiki, sotia lui…Stejarel Olaru! Jurnalistii nostri au incercat sa afle cat au mancat Camelia, Stejarel si fostul lui patron din vistieria TVR in ultimii ani, solicitand detalii despre bugetele acordate emisiunii in anii 2010, 2011 si 2012, precum si bugetul oferit anul acesta. Reprezentantii TVR au sustinut insa ca este foarte greu de stabilit cat a incasat Eroic Media din banii publici. „Detaliile solicitate necesita verificarea multor documente. Colegii mei probabil deja se ocupa de solicitarea dvs. Oricum, este posibil sa nu va putem oferi toate informatiile solicitate, intrucat multe contracte sunt confidentiale. In aceste conditii, chiar nu putem divulga sumele”, a marturisit Cristian Catrina, purtator de cuvant al TVR.

Profit pe banii TVR

Chiar daca institutia publica isi protejeaza partenerii de afaceri, respectand cu strictete clauzele de confidentialitate stipulate in contractele pe bani publici, firma la care a lucrat secretarul de stat Stejarel Olaru declara ca si-a inzecit profitul in ultima perioada. SC Eroic Media SRL declara in anul 2007 la Ministerul Finantelor un profit de 15.000 de lei, insa de cand s-a lipit de contractul cu SRTv, cifrele au explodat. Astfel, in 2011, cand politologul Stejarel lucra la firma lui Valentin Oprea, societatea a declarat la stat un profit de… 165.000 de lei.

author avatar
Narcis Voica
1.837 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger