Programul „Primul salariu”, prevazut in programul de guvernare al aliantei PSD-ALDE, va fi gata pana la finalul lunii iunie, potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii.
„Programul <<Primul salariu>> are in vedere stimularea tinerilor absolventi detinatori ai unei licente de invatamant superior acreditat, prin garantarea unui salariu de incadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani si prin subventionarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salariala, cu mentinerea angajarii timp de 5 ani”, spune Ministerul Muncii. Potrivit datelor din programul de guvernare, acest program ar urma sa incurajeze insertia tinerilor pe piata muncii si va avea ca beneficiari 40.000 de absolventi anual. Impactul bugetar estimat este de 180 de milioane de euro pe an, iar durata programului va fi de patru ani.