AcasăNewsRusine, RTV!

Rusine, RTV!

Moartea marelui regizor Sergiu Nicolaescu a fost transformata intr-un circ mediatic de postul Romania TV, care, de dragul audientei, a folosit un document falsificat in care un presupus mostenitor ar fi cerut oprirea incinerarii.

Ca si cum moartea unui om n-ar fi fost o pierdere dureroasa, tragedia se transforma la Romania TV intr-un spectacol marsav.  “Copilul din flori” al Realitatii TV a incalcat cel mai important principiu al jurnalismului, cazand singur in dizgratia publicului telespector.

Ioan Korpos a facut audienta la RTV pe seama unui document fals

Vineri seara, cand cei  aflati in fata micilor ecrane asteptau cu infrigurare informatii noi despre moartea lui Sergiu Nicolaescu, telespectatorii au asistat la cel mai penibil show RTV, intrecand in grotesc pana si OTV-ul.

Documentul „bomba“ nu avea numele „mostenitorului“, nu era semnat si nu avea numar de inregistrare

Ce si-au spus angajatii lui Sebastian Ghita? Daca OTV-ul doarme, hai sa fim noi OTV! Ioan Korpos, jurnalist modest si molcom, si-a construit piftia de emisiune pe un document fals, act prezentat ca unul real, dar care nu avea absolut nicio sustinere: numar de inregistrare, semnaturi, nume de avocati, stampile, nimic! Pur si simplu, o foaie, care ar fi putut fi redactata de oricine, in care un presupus mostenitor solicita oprirea incinerarii, pana la efectuarea testului ADN.

Cei de la RTV si-au dat cu stangul in dreptul in momentul in care au decis s-o introduca in direct, prin telefon, pe sora lui Sergiu Nicolaescu. Iolanda Nicolaescu a informat opinia publica de faptul ca nu exista nicio plangere la Judecatoria Sectorului 1, formulata de vreun presupus mostenitor al regizorului. Mai mult decat atat, aflat in platou, Mircea N. Stoian a intervenit punand intrebarea care se impunea: documentul prezentat de RTV are numar de inregistrare? Bingo! Raspunsul a fost nu! Da, cititi bine: NU! Deci, cum stam cu emisiunea, cu dezvaluirea, cu documentul, adevaratilor?!

Dupa ce a dansat sarbe la Paula Iacob acasa, Ionela Nastase a lansat zvonul ca regizorul avea „o caruta de copii

Penibilul a continuat cu cei „cinci-sase” copii ai lui Nicolaescu. In emisiunea duduii Ionela Nastase, o adevarata vedeta a ridicolului, respectiva moderatoare – cea care in noaptea de Revelion dansa sarbe in direct alaturi de colegul Korpos – nu a fost capabila sa produca, pe sursele invocate de ea (de altfel, complet absente!), cea mai mica dovada a faptului ca „breaking-news-ul” se sustine, respectiv ca Sergiu Nicolaescu a avut o caruta de copii.

RTV-OTV-ule, singur te-ai facut de ras, ti-ai pierdut orice credibilitate: oricine poate intra in direct la acest post si gata senzationalul! Daca asta este educatia pe care o da televiziunea de la Casa Presei, atunci e limpede ca jurnalismul din Romania a luat-o pe miriste.

Becali si Vadim si-au dat cu parerea despre incinerarea marelui regizor

Nu a fost de ajuns. Realizatorii  au gasit ca ar fi potrivit sa comenteze si ca sicriul a fost acoperit, ca nimeni nu l-a putut vedea la fata pe decedat, ca Dana, sotia acestuia, a impus incinerarea si, colac peste pupaza, a venit si imbracata in alb la inmormantare.

A fost exact fitilul care a aprins imaginatia sinistra a altor jurnalisti parati, experti in obiceiuri de inmormantare, in canoane bisericesti si marlanie fara frontiere. Dar cine sa-i traga de maneca pe cei de la RTV? Ziaristii care le-au preluat „stirea”? Acestia n-au niciun interes, fiindca, periodic, ajung si ei pe la emisiunile celor de la RTV.

Si pentru ca rusinea RTV sa fie completa, postul i-a mai invitat si pe mascaricii Gigi Becali si Vadim Tudor sa-si dea cu parerea. Si, de atunci, cei doi au ramas lipiti de ecranul RTV precum marca de scrisoare, dezbatand in gol pe seama mortii si incinerarii marelui regizor. Dar poate ca cei doi isi doresc sa aiba parte la moartea lor de aceleasi comentarii grotesti care urmaresc doar un rating pe masura.

author avatar
Andrei Coman
4.384 afisari

4 COMENTARII

  1. Ce parere sa aveti despre un post T.V. unde Becali este realizator de emisiuni, invitat,analist politic,militar,juridic,economic medical,religios etc{toate in acelasi timp } iar Vadim comenteaza si el ce nu poate duce Gigi pana la capat.Le recomand celor de la RTV sa inlocuiasca emisiunea”Ultima Ora ” cu o emisiune „Ultima Oara „realizata de Gigi Becali si invitatul sau permanent Vadim Tudor

  2. Nu este prima ocazie folosita de acest post tv penibil pentru a face balci, bani si proasta reclama!!Invita pe toti ratatii la comentarii rtv.
    Acesti ‘ ziaristi’ coordonati de ”omul cu banul”,(s. b)calca cu bocancii in vietile oamenilor ,fara scrupule,in momentele cele mai triste ale sortii. Nu le mai faceti rating!!!

    0 calca cu bocancii in viata persoanelor publice.Sunt fara scrupule.Nu le mai faceti rating !!!!

  3. Nu este prima ocazie folosita de acest post tv penibil pentru a face balci, bani si proasta reclama!!Invita pe toti ratatii la comentarii rtv.
    Acesti ‘ ziaristi’ coordonati de ”omul cu banul”,(s. b)calca cu bocancii in vietile oamenilor ,fara scrupule,in momentele cele mai triste ale sortii. Nu le mai faceti rating!!!

    !!!!

  4. Oare nu se poate pune capat sub nici o forma acestui dezmat mediatic?Unde ne sant legile stimati parlamentari pentru a ne proteja de aceste televiziuni?Unde este CNA-ul pe care il platim din bani publici?Oare nu mai este alta cale sa putem trai linistiti in aceasta tara?Credeti ca numai o revolta populara v-ar putea domnilor parlamentari si guvernanti sa va ganditi la elaborarea unor legi si la respectarea demnitatii cetateanului?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger