AcasăNewsRusii pregatesc juristi pentru Luna

Rusii pregatesc juristi pentru Luna

Planul de impartire a satelitului natural al Pamantului

Nu sa-i trimita acolo, ci  pentru a apara interesele tarii pentru eventualele dispute teritoriale pe Luna. Viitorii specialisti vor fi pregatiti  de Agentia Spatiala Roscosmos si Academia Rusa de Stiinte (ACR).

Planul de impartire a satelitului natural al Pamantului

“Consideram esentiala dezvoltarea unui plan de asistenta juridica pentru apararea intereselor Rusiei in potentiale dispute teritoriale si insarcinarea universitatilor cu pregatirea numarului necesar de specialisti in dreptul spatiului”, se arata in comunicatul oficial. Proiectul a fost discutat la sfirsitul anului trecut la Programul  National de Cercetare si Cucerire a Lunii, o reuniune comuna a Roscosmos si ACR.  Este necesra  instruirea  unor experti juridici in drept spatial prin faptul ca, in ultimii ani, unele companii ale altor state isi revendica teritorii si resurse selenare. Comercianti americani si din alte state au incercat si incearca sa vanda loturi pe Luna. Pentru acest lucru trebuie sa existe un raspuns din punct de vedere juridic”, spune Ghenadi Raihunov, fost director al Institutului de Tehnologii Spatiale. Ambitiile Rusiei sunt mari,  dupa intalnirea de luna trecuta cu presedintele Vladimir Putin,  seful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a anuntat ca va fi reluat programul lunar, iar in 2021 va fi trimisa o  misune pe satelitul Pamantului. In anii ’70, Uniunea Sovietica a renuntat la programul sau spatial, dupa ce patru rachete destinate sa ajunga pe Luna au explodat. In Tratatul asupra spatiului cosmic, ratificat de peste o suta de state, se afirma ca Luna nu poate face obiectul unei proprietati nationale ca urmare a unor revendicari de suveranitate prin intermediul utilizarii sau al ocuparii sau prin oricare alt mijloc.

author avatar
Andrei Coman
206 afisari

1 COMENTARIU

  1. Da pai docamdata daca vreau sa cumpar un pogon de Luna pentru cartofi am sa cer la Americani ca ei au facut spagatu primi si la chinezi ca ei au descoperit fundu lunii primi si martieni.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger