Rusii: invazia religioasa

Fara Dumnezeu nu se poate!

”Cu poporul rus s-a facut un experiment monstruos care a demonstrat intregii lumi ca nu poti construi o societate fara Dumnezeu. Totusi, chiar si astazi multi inca nu au inteles acest exemplu si nu se gandesc la fenomenul istoric al catastrofei rusesti, precum si la proiectarea acestuia asupra contemporaneitatii”, a rostit Intaistatatorul Bisericii Ordotoxe Ruse, in discursul sau in sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe romane.

”Despre marturisirea credintei ortodoxe in sistemul ateu si despre semnificatiille libertatii noastre astazi”, a fost tema discursului de sambata al Patriarhului Kirill, in anul in care se implineste un secol de la Revolutia Bolsevica. 100 de ani de la ”prigoana ateista” care a urmat evenimentelor revolutionare din Rusia, a spus Kirill, in conditile in care BOR a declarat 2017 anul comemorativ al tuturor celor care au suferit din cauza puterii ateiste. ”Secolul XX a fost o epoca dificila pentru Ortodoxia din intreaga lume(…)Bisericile Ortodoxe din Europa de Est au fost suspuse unei altfel de incercari si anume prigoanei din partea ateismului militant”. Invocand persecutiile comunistilor, Patriarhul a ratat ca in Rusia ”sute de mii de crestini ortodocsi – ierarhi, clerici, monahi si mireni – au fost arestati sub diferite pretexte. Multi dintre acestia au fost executati, adesea fara niciun fel de proces care sa-i condamne”.

Lenin, impotriva ”larvelor bogate de la manastiri”

Kirill a exemplificat cu o scrisoase secreta din 19 martie 1922, adresata membrilor Biroului politic, in care Lenin scria urmatoarele: „Confiscarea valorilor, indeosebi de la lavrele cele mai bogate, de la manastiri si biserici trebuie facuta cu determinare nemiloasa, fara a ne opri de la ceva si in cel mai scurt timp. Daca vom reusi sa impuscam cat mai multi reprezentanti ai burgheziei reactionare si ai clerului reactionar va fi cu atat mai bine. Chiar acum trebuie pus la punct acest public pentru ca in urmatoarele decenii nici macar sa nu indrazeneasca a se gandi sa opuna in vreun fel rezistenta”. ”In 1918 a inceput inchiderea manastirilor si a bisericilor parohiale. La 1 ianuarie 1930  in Moscova mai erau deschise doar 224 de biserici, iar in 1932 – 87. In 1931 a fost demolata prin dinamitare catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova. In anul 1928 Biserica Ortodoxa Rusa avea peste 30 mii de parohii.

Daca in 1928 au fost inchise 534 biserici, in 1929 au fost inchise 1119. In anii 1930 in toata tara numarul anual al bisericilor inchise depasea o mie. In 1939 in intreaga tara ramasesera deschise doar 100 de biserici din cele 60 de mii, cate erau in 1917.In Rusia au incetat atunci sa mai bata clopotele. In anul 1937, a continuat el ”conform datelor publicate acum in statisticile NKVD, au fost arestati 33.382 de „slujitori ai cultului”, iar in 1938, pentru „contrarevolutia sectanta-bisericeasca” au fost inchise 13.438 persoane. In 1937, din numarul total de condamnari, 44% au fost condamnari la moarte, iar in 1938 numarul condamnarilor la moarte a ajuns la 59%”. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, dupa o relativa perioada de dezghet, prigoana impotiva BORu a reinceput, a declarat inaltul prelat, devenind sistematica.

Kirill l-a dat ca exemplu pe fostul lider sovietic Nikita Hrusciov, care, ”in 1961 a promis personal ca in 1980 il va arata la televizor pe ultimul popa”.

Experiment monstruos cu poporul rus

”Cu poporul rus s-a facut un experiment monstruos care a demonstrat intregii lumi ca nu poti construi o societate fara Dumnezeu. Totusi, chiar si astazi multi inca nu au inteles acest exemplu si nu se gandesc la fenomenul istoric al catastrofei rusesti, precum si la proiectarea acestuia asupra contemporaneitatii. Astazi, crestinismul se confrunta cu invazia agresiva a secularizarii militante in toate sferele vietii sociale. Astazi pacatul devine norma, pentru ca in societatea de consum se pierde notiunea de legatura intre libertate si responsabilitate.”, a spus inaltul prelat.

Un Patriarh ce multe stie

Preafericitul Patriarh Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii ( Vladimir Mihailovici Gundeav) s-a nascut in  20 noiembrie  1946 in  Leningrad. Tatal sau, Mihail Vasilievici Gundeaev a fost preot, iar mama sa, Raisa Vladimirovna Gundeaeva, a fost profesoara de limba germana.  Dupa ce absolva Scoala Medie in  1965, este admis la Seminarul Teologic Ortodox din Leningrad, iar mai apoi la Academia Teologica Ortodoxa de aici pe care o absolva in 1970.In  3 aprilie 1969 este tuns in monahism de catre mitropolitul Nicodim (Rotov) de Leningrad  si Novgorod primind numele de kirill. Tot de acelasi mitropolit in data de 7 аprilie este hirotonit in treapta de ierodiacon, iar in data de 1 iunie – de ieromonah de acelasi mitropolit.In  1970 obtine titlul de Magistru in Teologie al Academiei Teologice Ortodoxe din Leningrad. In  2 septembrie 1977 a fost ridicat in treapta de arhiepiscop. Din 13 noiembrie 1989 pana in anul 2009 este Presedinte al Departamentului de Relatii Externe  (din august 2000 — Departament al Relatiilor Externe Bisericesti), membru permanent al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. In  februarie 1991 este ridicat in treapta de mitropolit. Din  27 ianuarie 2009, sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales pe mitropolitul Chiril ca Patriarh al Moscovei si al Intregii Rusii. Intronizarea Preafericitului Kirill a avut loc in 1 februarie 2009 in catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova.

Cu cine tine BOR, cu Kiril sau cu martirii neamului?

A curs multa cerneala pe motivul vizitei istorice a Patriarhului Kiril la Bucuresti. De la banuieli de reslavizare a BOR la noi directive de la Kremlin ascunse sub vorbe ortodoxe fratesti. Dar, marea tema, aceea a onorarii marturisitorilor crestini de sub oroarea comunista a fost mai subtire ca foaia de hartie. Si ne doare.

Nu voi fi niciodata un critic al Bisericii noastre ca institutie, dar nici nu pot sa trec cu vederea lucruri care tin de fariseismul unor fete bisericesti tot mai inalte. Si inalte degeaba. Dincolo de vizita neindoielnic istorica a Patriarhului Kiril, dar si cu aceeasi deosebita ocazie, pe Colina Bucuriei a fost invocat chinul martirilor crestini romani striviti sub lespedea comunismului. Onorabil moment, dar care ar fi fost mult mai bine primit daca ar fi fost pregatit si precedat de un alt gest care ar fi exorcizat odata si odata popimea romana: anatemizarea istorica si corecta a colaborationismul prin tacere (si nu numai) asumat  de BOR in perioada cea mai negra a istoriei noastre. Poate, cu Kiril de fata, marturisirea marilor pacate generate de subjugarea credintei de statul bolsevic instaurat de sovietici ar fi fost mai cu temei si mai cu snaga decat alte onorabile manifestatii. N-o sa avem parte de asta, se vede treaba… Poate nu a sosit inca vremea de a ne semeti in fata stapanilor vremelnici ai lumii. Asadar, revenind la onorarea martirilor vremii comuniste, aflam ca s-au impartit cruci patriarhale unor oameni deosebiti: Octav Bjoza (presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania), Radu Ciuceanu (directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane), Micaela Ghitescu, Preotul Nicolae Bordasiu, Preotul Mircea Goretchi, Acad. Alexandru Zub, Demostene Andronescu. Si Tudor Gheorghe, sa-l tina Dumnezeu. In aceeasi fericita zi, omul care merita cel dintai crucea patriarhala s-a ridicat la Cer ignorat de politicile la zi ale BOR. Acesta fost Nicolae Tomaziu, ultimul supravietuitor al coloniei de exterminare prin munca numit Canalul Dunarea – Marea Neagra. Cel mai batran detinut politic din Romania s-a stins la 101 ani.

A luptat in al doilea razboi mondial si s-a intors acasa erou. Tomaziu a fost arestat pentru uneltire impotriva ordinii sociale in 1947, dupa ce a protestat alaturi de mai multi studenti impotriva regimului comunist. Dupa sapte ani de temnita grea la Aiud, Vacaresti si Canalul Mortii, in 1954 a fost eliberat. Si uitat. Si ma intreb: cine are caderea de a-I alege pe martirii romani? Cine ii triaza, cand vine vremea onorurilor? Cine isi poate asuma o asemenea ingrata sarcina? Mai simplu: cine l-a sarit pe Tomaziu de la sirul crucilor patriarhale si de ce? Poate pentru ca era fiu de preot, nepot si stranepot tot de preot? Sau pentru ca, membru al Regimentului 4 Cernauti, el a ajuns si la Stalingrad si nu se facea sa i se tulbure privirea lui Kiril la vazul unei diplome cu numele batranului? Sau, poate, aceste cuvinte nu i-au facut cinste inaintea BOR: “Credinta m-a ajutat sa trec si prin nebunia razboiului, si prin iadul inchisorilor comuniste”. Din ce in ce maii intortocheate caile BOR, zilele astea…

P.S. In 28-29 octombrie 1948 (crucile patriarhale au fost decernate pe 27 octombrie 2017) au fost arestati toti cei sase episcopi greco-catolici din Romania si intemnitati la Vacaresti. Despre ei, martiri si ei, si tot crestini, oare s-a vorbit un pic, in numele ecumenismului, in aceste zile de mare cinstire a Credintei Romanesti?

Autori: Tudor Borcea/Catalin Dumitrescu