Si bine a facut. Europa, condusa cica de la Bruxelles, dar, in fapt, manata de la Berlin, o tine langa cu povestea celor „mai multe viteze”. Asta cu toate ca Estul a suferit in ultima suta de ani mult mai mult ca Vestul cel multlaudat si, acelasi Est este dispus sa faca in continuare sacrificii enorme ca sa i se dea dreptul de a intra in randul lumii, cu fruntea sus, nu cu basca-n mana. Si daca ei nu vor asta, ce sa vezi, noi o vrem.
Ministrul nostru de Externe, Teodor Melescanu, a declarat, lunea trecuta, la Cluj, in timpul unei intalniri cu omologul ungar Peter Szijjarto, ca va participa, lunea ce vine, la reuniunea de la Budapesta a Grupului de la Visegrad (Cehia, Polonia, Ungaria si Slovacia). 
Iata primul pas al unei foarte lungi echilibristice diplomatice de care avem mare nevoie daca vrem ca Europa sa ne ia, in sfarsit, in serios.
Mai cu batista pe tambal
Tinand cont de faptul ca Grupul de la Visegrad este vazut de UE cam ca „niste unii care se dau disidenti” in sensul ca pun accent pe un nationalism mai pregnant decat da liber conclavul de la Bruxelles, aceasta miscare, de apropiere diplomatica de Ungaria, Cehia, Slovacia si Polonia, nu ar fi „politically correct” sa o adoptam drept orientarea oficiala a Romaniei. Cel putin pentru moment, cand nici Presedentia si nici Guvernul nu poeseda destul sange in instalatie ca sa se bata pe fata pentru interesele juste ale tarii. Dar, se pot face pasi uriasi de pe linia a doua, asa, mai semioficial, fara declaratii sforaitoare, dar cu actiuni concrete. Apoi, interesele economice ale Romaniei in zona pot oricand justifica o apropiere a Romaniei de Visegrad. Colaborarea dintre tari in cadrul UE este, nu-i asa, chiar de bun augur.
Cine joaca acesta carte
Asa cum am stabilit, Presedintia nu are cu ce, dar, la umbra Guvernului se pot face multe. Si nu numai. O politica externa valoroasa ia in calcul un numar cat mai mare de optiuni. Grupul de la Visegrad a cam zgandarit orgoliul sefilor Europei, dar majoritatea pozitiilor sale sunt de bun simt, in favoarea propriilor popoare, cum e firesc, si, in plus, toti membri sunt in UE. Unde scrie ca unanimitatea e lege in UE. Si apoi, daca unanimitate se vrea, nu suntem prea departe de linistea (cu tancul peste tari) de tip URSS. Nu cred ca mai tanjeste cineva dupa asa ceva… Si apoi, una e sa mergi cu jalba la Bruxelles de unul singur, ca tara, si alta este sa o faci cu alte patru state alaturi. Nu uitati, in acest colt de lume, nr 2 ca populatie, dupa Polonia, este Romania. Atasamentul ei fata de o anumita cauza poate genera valuri destul de mari.
Promotorii
Primul care a vorbit despre o eventuala si necesara apropiere a Bucurestilor de Visegrad a fost Victor Ponta, la televizor, prin martie. In august, Tariceanu a facut declaratii asemanatoare, deci clasa politica nu este chiar insensibila la chestiunile zilei din zona noastra. Sa nu uitam si un alt capitol: discutia Liviu Dragnea – Viktor Orban, dupa ce Ungaria anuntase ca nu ne sustine pentru integrarea in OECD. Desigur, ce s-a negociat telefonic nu stim, dar o incalzire a relatiilor cu Budapesta nu are de ce sa ne faca rau, cata vreme ne respectam reciproc punctele sensibile. Lucurile, insa, nu vor ramane, cu siguranta, aici, si s-ar putea sa avem norocul sa vedem cum avem sanse sa ne recastigam demnitatea. Cel putin in Balcani, si un pic in Europa Centrala.
