AcasăNewsRio Bucovina s-a vandut cu 1,8 milioane euro

Rio Bucovina s-a vandut cu 1,8 milioane euro

Grupul polonez Maspex Wadowice, proprietarul Tymbark, a cumparat imbuteliatorul de ape minerale naturale Rio Bucovina, detinut de fratii controversatului om de afaceri sirian Omar Hayssam.

Fratii lui Omar Hayssam au dat lovitura

Tranzactia include, printre altele, cele trei facilitati de productie ale Rio Bucovina (localizate in Vatra Dornei, Timisoara si Giurgiu), precum si a brandului “Bucovina”. Rio Bucovina detine o cota de circa 10% din piata romaneasca a apelor imbuteliate, fiind al doilea mare jucator ca volum, conform AC Nielsen (date de piata aferente perioadei aprilie-mai 2015). Grupul Maspex are in portofoliu sucurile pentru copii Tedi, nectarurile si sucurile Tymbark, ciocolata calda si cappuccino La Festa, ceaiurile instant Ekland, crema pudra  pentru cafea Coffeeta, biscuitii sarati (crackers) si covrigeii (brezels) Salatini. Grupul a intrat pe piata romaneasca in 1996, iar preluarea Rio Bucovina este a treia pe care o realizeaza in Romania. In anul 2007, Tymbark Maspex Romania, parte a Grupului Maspex Wadowice, a achizitionat brandul Arnos, iar in anul 2013 brandurile Salatini si Capollini – biscuiti sarati (crackers) si covrigei (brezels). Activitatea de productie a Tymbark Maspex Romania este concentrata in Valenii de Munte. Romania reprezinta pentru Maspex o a doua piata ca marime, dupa Polonia, atat din punctul de vedere al cifrei de afaceri si al investitilor efectuate, cat si ca putere de cumparare. Grupul Maspex Wadowice este una dintre cele mai mari companii din Europa Centrala si de Est pe segmentul produselor alimentare, cu afaceri de aproape 800 de milioane de euro.

 

author avatar
Catalin Dumitrescu
818 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger