Lobby si tutun. Pana in 1990, fabricantii de tigarete au investit sume enorme in plasarea produselor lor si in contracte publicitare cu industria americana a filmului.
Prezenta tutunului pe ecran este considerata, sau mai degraba a fost, ca o libertate artistica. Dar ea este si rezultatul unei strategii publicitare a industriei de tabac, care s-a folosi de cinema pentru a-si promova produsele-far, intre 1927 si 1990, lucru demonstrat si de documentele interne ale producatorilor facute publice ca urmare a unei decizii a justitiei in 1998. In parte, din cauza acestui marketing, numarul fumatorilor in SUA nu a incetat sa creasca pana in 1960. Iar studii medicale au demonstrat ca prezenta tigarilor in filme a favorizat tabagismul in randul tinerilor.
Lucky Strike si timpurile bune
Relatia dintre Hollywood si industria tutunului incepe cu cinemaul sonor. In 1927, British American Tobacco lanseaza o campanie ce a pus in lumina figurile Hollywood-ului. 
Al Jonson, actorul principal al primului film sonor, ”Cantaretul de jazz”, a explicat ca tigarile Lucky Strike ii imbunatateau calitatea vocii. O forma de publicitate incrucisata, evident, fabricantii platind si profitand de imaginea glamour a cinematografiei americane, in timp ce studiourile beneficiau de un marketing gratuit (spoturile publicitare promovau si filmeme). Potrivit unui articol publicat in 2008 in revista medicala Tobacco Control, British American Tobacco sponsoriza, la sfarsitul lui 1930, emisiuni de radio precum ”Your Hollywood Parade”, consacrata cinema-ului, si ”The Jack Benny Program”, rebotezata ”The Lucky Strike Jack Benny Program”, unde marca Lucky Strike era citata in media odata la fiecare 30 de secunde.
Idoli sub contract
Tot Tobacco Control explica ca in 1937 si 1938, staruri ce aveau statut de semizei, cum ar fi Gary Cooper, Joan Crawford, Clark Gable si Spencer Tracy au fost platite cu 10.000 de dolari (echivalentul astazi cu 171.000 de dolari) de catre American Tobacco pentru a promova marca Lucky Strike.
Intre sfarsitul anilor 1930 si 1940, doua treimi din actritele si actorii cei mai cotati la Hollywood erau sub contract publicitar cu industria tutunului. In interviuri si spoturi promotionale ei laudau marcile de tigarete pe care erau insarcinati sa le promoveze.
Ecranul, urmatorul target
Incepand cu anul 1950 si pana in 1970, industria tutunului s-a indreptat spre televiziune. Spre exemplu, tigarile Winston au ajuns sa fie prezente si in desenele animate The Flinstones. In anii 80 s-a trecut la plasarea produselor in filme, obiectivul fiind de a asocia tigarile cu situatii pozitive (sarbatori, dragoste, sex, bogatie, personaje carismatice…) Potrivit unui articol publicat in 2002, tot de Tobacco Control, Philip Morris a platit pentru a-si plasa tigarile-in principal marca Marlboro-in 191 de filme, intre 1978 si 1988. Printre ele: Grease, Rocky II, Crocodile Dundee, Die Hart. De partea sa, pentru 500.000 de dolari, Sylvester Stallone a promovat marca Brown&Williamson in cinci filme.
Un control sporit, dar tot fumega
La sfarsitul anilor 80, asociatiile anti-tabac s-au mobilizat, dezlantuind si audiente in Congres in 1989. Producatorii americani de tigarete s-au angajat sa puna capat plasarii produselor lor, platite in 1990, dar numai in SUA. Pe de alta parte, cand scenariul unui film includea fumatul, producatorii au continuat sa propuna marci dar fara sa plateasca studiourile. In 1998, Master Settlement Agreement, un acord amiabil intre 46 de state americane si principalii fabricanti de tigari a proscris definitiv plasarea de produse platite pentru acestia din urma. Totusi, prezenta tutunului in filmele americane continua sa creasca (peste 72% intre 2010 si 2016). O fi devenit si a saptea arta dependenta de tigari?
