AcasăNewsPutin trage cu gloante, Occidentul trage cu vorbe

Putin trage cu gloante, Occidentul trage cu vorbe

Dupa anexarea Crimeii, liderul de la Kremlin a anexat si Marea Azov

”La Moscova se cunosc doar doua limbi – limba rusa şi limba forţei”, avertiza acum niste ani fostul sef al armatei romane, generalul Constantin Degeratu. Incidentele din Marea Azov confirma cu supramasura aceasta realitate, in timp ce cancelariile occidentale isi pun noi ochelari de cal, colectia toamna-iarna.

Dupa anexarea Crimeii liderul de la Kremlin a anexat si Marea Azov

Ieri, Vladimir Putin a avertizat Ucraina in legatura cu orice actiune ”negandita”, dupa decizia Kievului de a instaura legea martiala ca raspuns la arestarea a trei nave ucrainene de catre Rusia in stramtoarea Kerci, asupra carora au deschis focul. Este o prima confruntare deschisa intre Moscova si Kiev dupa anexarea peninsulei Crimeea de catre rusi si izbucnirea conflictului armat in estul Ucrainei, intre fortele ucrainene si seperatistii prorusi. Parlamentul ucrainean a votat luni introducerea legii martiale in regiunile frontaliere ale Ucrainei. Intr-o alocutiune televizata, presedintele Petro Porosenko a justificat aceasta decizie, fara precedent dupa independenta Ucrainei (1991) prin ”amenintarea extrem de ridicata” a unei ofensive terestre ruse. Legea martiala, care intra in vigoare astazi, in zece regiuni frontaliere, intre care evident cele cu Rusia, Belarus si coasta marii Azov, va permite autoritatilor ucrainene, timp de o luna, mobilizarea cetatenilor, reglementarea mass-media, limitarea adunarilor publice , restrictionarea unor libertati civile si puteri sporite institutiilor statului. Tot ieri, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ca  ”introducerea legii marţiale in Ucraina comporta riscuri pentru o escaladare a conflictului in anumite regiuni ale acestei ţari, mai ales in sud-est”.

Merkel, sunata sa-i dascaleasca pe ucraineni

Rusia, care , cum altfel, a dat asigurari ca a actionat ”in stricta conformitate cu dreptul international”, a acuzat navele ucrainene (doua vedete si un remorcher) ca au intrat ilegal in apele teriroriale ruse din largul Crimeii si a denuntat o ”provocare” a Kievului. Diplomatia rusa a acuzat Ucraina ca vrea sa ”creeze un pretext pentru consolidarea sanctiunilor occidentale” impotriva Rusiei, in vigoare din 2014.In noaptea de luni spre marti, Vladimir Putin a pus mana pe telefon si a sunat-o pe Angela Merkel, exprimand ”serioase preocupari ale Moscovei” din cauza introducerii legii martiale in Ucraina. La urechea lui Merkel, Putin a denuntat ”actiunile provocatoare ale partii ucrainene” si o ”violare grosiera a normelor de drept international de catre navele militare ale Kievului”.

Unul din marinarii ucraineni arestati de FSB

Liderul de la Kremlin i-a mai spus cancelarului ca ”spera ca Berlinul va putea sa influenteze autoritatile ucrainene pentru de descuraja ulterioare acte necugetate”, dupa incidentul de duminica. Pe hirtie, un acord bilateral ruso-ucrainean, semnat in 2003, prevede libera circulatie in Marea Azov dar dupa anexarea Crimeii de catre Moscova, situatia s-a schimbat radical iar navele comerciale ucrainene, supuse la multiple controluri, intampina dificultati in a aproviziona porturile ucrainene, Kiev acuzand Moscova ca vrea sa o sufoce economic. Mai ales ca Rusia nu s-a multumit numai sa filtreze stramtoarea Kerci, in prezent concentrand in Marea Azov zeci de nave militare, existand serioase temeri ucrainene cu privire la invadarea portului strategic Mariupol. De unde si legea martiala instituita de Porosenko.

”Inacceptabil”, ”proocare”, ”ilegal”, bla,bla,bla

In timp ce Rusia revendica (si reuseste) controlul stramtorii Kerci, singura cale maritima care leaga Marea Azov de Marea Neagra, cancelariile occidentale au pus tunul pe Putin. Evident, tunul cu vorbe, un zgomot de fond pe care Vladimir Putin a demonstrat ca poate dormi neintors. O actiune ”ilegala” care face ”imposibila” o ”relatie normala” intre Washington si Moscova, a denuntat ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley. In timp ce Trump a comentat adanc: ”Nu ne place ce se intampla”. ”Foarte grav ce s-a intamplat”, a rostit secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. ”Act de agresiune al Rusiei”, a comentat Londra. ”Situatie inacceptabila”, a transmis Berlinul, in timp ce Parisul a cerut eliberarea imediata a marinarilor ucraineni arestati cu tot cu nave. Germania si Franta au propus sa fie mediatori in acest incident.

FSB: marinarii ucraineni si-au ”recunoscut vina”

Trei ofiteri ai marinei ucrainene, arestati de Rusia duminica, ”au admis” ca au recurs la acte provocatoare in stramtoarea Kerci, intrand in apele teritoriale ruse, a informat ieri presa Kremlinului. Cine spune asta? Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, FSB, de care depinde paza rusa de coasta. In urma unui ”interogatoriu”, FSB a publicat un material video in care locotenentul Andrei Dratch, capitanul Vladimir Lessovoi si metelotul Serghei Tsybizov (fiecare reprezentant al celor trei nave arestate de rusi), isi pun cenusa in cap si marturisesc ”provocarile”. Lessovoi a afirmat: „am ignorat cu buna ştiinţa cererile radio (ale pazei de coasta ruse). La bord, aveam arme de infanterie, mitraliere şi muniţie. Sunt conştient ca aceste acţiuni au avut un caracter de provocare”. Dratch, ofiţer pe vedeta „Nikopol”, a declarat şi el ca vasul sau a patruns in apele teritoriale ale Rusiei şi ca ucrainenii au fost avertizaţi „de mai multe ori” de paza de coasta ca trebuie sa se intoarca in apele internaţionale.

Iohannis: suntem pregatiti pentru orice scenariu

Romanii sa-si vada de sarmale linistiti, autoritatile de la Bucuresti se ocupa, ele, de securitatea tarii, in urma incidentului ruso-ucrainean care s-a petrecut la 490 de mile marine distanta (in linie dreapta) de Constanta. ” Noi suntem pregatiţi pentru orice scenariu, pentru orice masura, dar, aşa cum şi aliaţii noştri din NATO şi prietenii noştri din UE au afirmat, şi noi suntem de aceeaşi parere. Am adresat rugamintea parţilor implicate sa trateze cu calm incidentul(…),vom fi pregatiti sa reacţionam proporţional, insa in final pot sa spun ca pentru romani nu exista niciun motiv de ingrijorare”, a declarat Klaus Iohannis. Doamne fereste de un pericol pentru ca presedintele Romaniei nu spune si cum suntem, concret, ”pregatiti”. A spus-o insa generalul Degeratu, nu degeaba l-am citat la inceputul acestui articol: ”din punct de vedere militar suntem zero in apararea spaţiului aerian. Romania nu are avioane şi nici rachete anti-aeriene. In timp ce Rusia şi-a triplat capacitaţile militare in domeniul maritim in Crimeea, Romania şi le-a redus la zero”. „Din perspectiva puterii navale, singura capacitate de aparare euro-atlantica in Marea Neagra o reprezinta prezenta periodica la exercitii a unor nave de lupta moderne ale unor state membre ale NATO, dar durata de sedere a acestora este limitata si conditionata de acordul Turciei”, preciza Degaratu, adaugand ca din perspectiva apararii teritoriale (litoral plus ape teritoriale) Romania este ”la limita de jos a unei aparari efective”. Cu doar trei nave de lupta principale (imbatranite si nemodernizate) si un submarin neoperational, flota militara romana e o gluma comparativ cu cea rusa. Poate doar cu bricul Mircea, daca-i punem in varful catargului mare steagul cu cap-de-mort , putem speria pe cineva, adica pe piratii din Caraibe.

author avatar
Tudor Borcea
282 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger