AcasăNewsPutin strica veselia de la Deveselu

Putin strica veselia de la Deveselu

Liderul de la Kremlin a cerut, ieri, intarirea din 2017 a fortei de atac nuclear a Federatiei Ruse, pentru a fi capabila sa strapunga orice scut antiracheta precum cel pe care Washingtonul il desfasoara in Europa de Est, evident si in Romania.

”Trebuie intarit potentialul militar al fortelor nucleare strategice, inainte de toate cu ajutorul sistemelor de rachete capabile sa garanteze penetrarea sistemelor de aparare antiracheta existente sau viitoare”, a declarat Vladimir Putin in timpul unei reuniuni cu oficialii armatei ruse, citat de agentii. Seful statului a anuntat deja, in iunie 2015 implementarea in cadrul fortelor nucleare strategice a peste 40 de noi rachete balistice intercontinentale care sunt capabile ”sa strapunga cele mai sofisticate sisteme de aparare antiracheta”, ca raspuns la proiectul american de instalare de arme grele in Europa de Est.

Vladimir ameninta ca poate stinge oricand lumina la Deveselu

Rusia s-a declarat ingrijorata de desfasurarea de catre Pentagon  in Romania si in Polonia de elemente a scutului antiracheta (RIM-161 Standard Missile 3, versiunea terestra Block IB,ca parte a sistemului antiracheta Aegis) pe care l-a denuntat ca o amenintare directa la adresa Rusiei. SUA si Romania au dat asigurari ca scutul are rol defensiv si este destinat protejarii Europei de o eventuala amenintare nucleara iraniana. Tratatul nuclear cu Iranul a fost semnat iar sistemul de la Deveselu este susceptibil sa poarte si alte tipuri de rachete, a replicat Moscova. Putin a fost si mai clar: ”Daca ieri in aceste zone din Romania oamenii nu stiau ce inseamna sa fii in raza de actiune, de astazi suntem nevoiti sa luam masuri pentru a ne asigura securitatea”.

Sa eliminam orice potentiala amenintare

”Trebuie acordata atentie oricarei schimbari in echilibrul fortelor si situatiei politico-militara din lume si in special la frontierele rusesti. Si de a adapta la timp planurile noastre pentru a elimina potentialele amenintari impotriva Rusiei”, a adaugat Putin. Presedintele a evaluat la 60% modernizarea completa a fortelor nucleare rusesti, compuse din bombardiere strategice, rachete balistice intercontinentale si submarine nucleare. Ultima doctrina militara rusa, care dateaza din decembrie 2014, nu evoca in nici un caz posibilitatea unui ”atac preventiv” cu utilizarea ogivelor nucleare. Moscova nu-si va rezerva dreptul de a utiliza arsenalul sau nuclear decat in caz de agresiune impotriva ei sau a aliatilor ei, sau in caz de ”amenintare la adresa existentei statului”. Putin a acuzat, in iunie, NATO ca vrea sa antreneze Rusia intr-o cursa a inarmarilor ”frenetica” si ca vrea sa rupa ”echilibrul militar” in vigoare in Europa, dupa caderea URSS.

Andrei Karlov, inmormantat cu onoruri

Fostul ambasador al Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, impuscat mortal, luni, in capitala Turciei, a fost inmormantat ieri, la Moscova, in prezenta lui Vladimir Putin, a premierului Dmitri Medvedev si a ministrului de Externe Serghei Lavrov. Miercuri, Putin i-a conferit lui Karlov titlul de erou al Rusiei, pentru ”curajul sau” si ”marea contributie” la politica externa a tarii. Ieri, Putin nu a rostit nici un discurs dar a discutat cu vaduva si fiul lui Karlov, prezentandu-le ”sincere condoleante”, potrivit Kremlinului. O slujba religioasa a fost oficiata de patriarhul Rusiei, Kiril.

Ministrul rus al Apararii: Armata britanica are apucaturile lui Hitler

Referindu-se la un recent exercitiu de amploare al armatei britanice, care a folosit tancuri sovietice si figuranti imbracati in uniforma armatei ruse, ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu a denuntat aceasta ”simulare a inamicului”. ”Acesta metode de antrenament a fortelor armate a fost utilizata pentru ultima oara de Germania fascista”, a declarat Soigu, care a acuzat ”intensitatea” ultimelor exercitii militare ale NATO. ”Majoritatea au un caracter antirusesc”, a estima el. In iulie, NATO a decis o intarire militara fara precedent in flancul estic al Europei, inclusiv cu 4000 de militari ce vor fi desfasurati, la inceputul lui 2017, in tarile baltice. Rusia a replicat cu trimiterea de rachete Iskander (capabile sa transporte ogive nucleare) in enclava Kaliningrad, intre Polonia si Lituania.

author avatar
Tudor Borcea
1.340 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger