AcasăNewsProiectul noii legi a pensiilor, in dezbatere publica (TEXTUL)

Proiectul noii legi a pensiilor, in dezbatere publica (TEXTUL)

Proiectul de act normativ vizand sistemul public de pensii a fost lansat in dezbatere publica joi seara tarziu, in jurul orei 21, fiind publicat pe site-ul ministerului condus de catre social-democrata Lia Olguta Vasilescu.

Din cate s-a anuntat, proiectul in cauza s-a construit pe o serie de principii fundamentale, doua dintre ele fiind contributivitatea, adica plata in functie de contributie, si egalitatea, ceea ce presupune ca pensionarii cu aceeasi vechime, dar care au iesit la pensie in momente diferite, primesc aceeasi suma de bani. „In proiectul de lege se precizeaza ca nicio pensie in plata nu va scadea. In cazul in care, in urma recalcularii, va rezulta o suma mai mica decat cea aflata deja in plata, atunci se va mentine suma in plata. Nu se modifica varsta standard de pensionare, nici stagiul minim si nici stagiul complet de cotizare”, transmit oficialii ministerului, intr-un comunicat.

De asemenea, in randul noutatilor aduse de acest proiect de lege sunt amintite „introducerea masterului si a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adauga facultatii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru cresterea copilului, somajului indemnizat, deportarii, prizonieratului si detentiei politice, prevazute de legislatia in vigoare”.

E de mentionat faptul ca se aduce in atentia opiniei publice ca proiectul prevede tot patru categorii de pensii – ca si in vechea lege – cea de limita de varsta, cea anticipata, cea de invaliditate si cea de urmas, doar ca „unele au suferit modificari de structura”.
Printre noutati se numara aceea ca femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani si au nascut 3 copii „pe care i-au crescut pana la varsta de 16 ani beneficiaza de reducerea varstei de pensionare cu 6 ani. Incepand cu al 4-lea copil se adauga cate 1 an in plus, pentru fiecare copil”.

„In proiectul de lege se prevede ca, pentru a putea deveni pensionar, este necesara o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mica de la data intrarii in vigoare a legii vor primi o indemnizatie sociala si vor face obiectul unei alte legi”, anunta ministerul.

Intentia este ca legea sa se aplice etapizat pana in 2021, cand ar urma sa intre integral in vigoare.

TEXTUL proiectului in cauza poate fi consultat AICI.

156 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger