AcasăNewsProcurorii, lobby la CSM contra proiectului lui Iordache

Procurorii, lobby la CSM contra proiectului lui Iordache

CSM, asaltat din nou sa respinga proiectul de modificare a legilor Justitiei

Asociatia Procurorilor din Romania cere Consiliului Superior al Magistraturii sa avizeze negativ noul proiect de modificare a legilor Justitiei – unul ”made Iordache” de aceasta data.

CSM asaltat din nou sa respinga proiectul de modificare a legilor Justitiei

Chiar daca difera de cel propus de ministrul Tudorel Toader, noul proiect de modificarea legilor 303, 304 si 319 (toate din 2004) nu este nici el pe placul procurorilor. In mare, acestia sustin ca proiectul, desi face trimitere la o serie de decizii ale CCR, nu se limiteaza la ”modificarile punctuale” impuse de respectivele decizii ci dimpotriva ”sunt propuse modificari substantiale care schimba arhitectura sistemului judiciar”. Iar daca tot este vorba despre astfel de modificari substantiale, procurorii contesta dezbaterea proiectului in procedura de urgenta – procedura pe care o catalogheaza a fi de-a dreptul ”inoportuna” in acest caz. Tot in opinia procurorilor, initiatorii nu prezinta clar care sunt ”realitatile sociale care impun schimbarea legilor si crearea unor organisme noi” – referire la preconizata infiintare a unui Consiliu de Integritate si a unui ”DNA” rezervat doar anchetarii magistratilor. Mai mult, procurorii reclama faptul ca modificarile in cauza nu au fost cerute ”nici de societatea civila, nici de magistrati, nici de institutiile judiciare, nici de UE” – fapt pentru care APR pune inca odata sub semnul intrebarii oportunitatea operarii lor in legislatia judiciara.

author avatar
Simona Badulescu
97 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger