AcasăNewsPrintul Charles: Nu-s chiar atat de prost

Printul Charles: Nu-s chiar atat de prost

charlesRegele Charles al III-lea face primele concedieri! Zeci de angajați rămân fără joburi

Aparator al mediului si autor al unor incursiuni in politica deseori criticate, printul Charles a dat asigurari ca, odata ce se va aseza pe tronul britanic va inceta sa vorbeasca despre chestiunile in care are opinii ferme

charles
Charles implineste 70 de ani si tot asteapta coroana britanica

”Nu este acelasi lucru sa fii print de Galles si sa fii suveran”, a declarat fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a si mostenitor al coroanei britanice, intr-un interviu difuzat ieri, in apropierea celei de-a 70-a aniversare a zilei sale de nastere, miercurea viitoare. ”Ideea ca, intr-un fel oarecare, daca o sa ajung la tron, o sa procedez exact la fel, nu are niciun sens, pentru ca cele doua situatii sunt complet diferite”, a spus Charles. Printul duce de ani de zile o lupta pentru protectia mediului si a pastrarea habitatelor, desfasurand in acest sens si o intensa activitate in Romania. Spre deosebire de regina,care evita orice polemica, Charles s-a aventurat verbal si in politica. Spre exemplu, sprijinul lui acordat lui Dalai Lama a iritat China. Iar in 2014 Rusia a cerut explicatii oficiale guvernului britanic dupa ce printul l-a comparat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler.

Intrebat daca va continua campaniile publice pe care le desfasoara, el a raspuns: ”Nu, nu vor continua. Nu sunt atat de prost. Imi dau seama ca acesta este un exercitiu separat, cel al suveranitatii”. Chiar daca nu a pus niciodata problema abdicarii, Elisabeta a II-a, cel mai in varsta monarh al lumii (92 de ani) si-a redus in ultimii ani aparitiile publice si a inceput progresiv sa-si cedeze din obligatii printului Charles care o reprezinta din ce in ce mai mult in deplasarile in strainatate.

author avatar
Tudor Borcea
394 afisari

1 COMENTARIU

  1. Si ce ne-a învățat UE, Cearli. Dacă vedem pe strada, copii, un om fugind și zicând ca e Napoleon, noi să-l oprim, sa sunam la 112 sa chemam salvarea să-l legam fedeles și să-l ducem la balamuc sa se liniștească. Dar dacă vedem un bărbat îmbrăcat în mireasa ? ce fuge cu un buchet uriași de flori în mana?….Noi copii trebuie să-l oprim, să-l pupam și sa-i uram:-Casa de piatra! Și câți mai mulți copii!…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger