AcasăNewsPrimele concluzii ale anchetei de la Ambulanta, in cazul Gyuri Pascu

Primele concluzii ale anchetei de la Ambulanta, in cazul Gyuri Pascu

Alis Grasu, managerul Ambulantei Bucuresti-Ilfov (foto: b1.ro)

Printre multiplele anchete si verificari care se fac, de ieri incoace, astfel incat responsabilii in materie sa se poata lamuri asupra circumstantelor in care a intervenit medicul de pe prima ambulanta care a raspuns la apelul in privinta lui Ioan Gyuri Pascu, s-au aflat si primele concluzii.

Alis Grasu, managerul Ambulantei Bucuresti-Ilfov (foto: b1.ro)

Este vorba despre constatarile Comisiei de Disciplina de la Ambulanta Bucuresti, care s-a sesizat in aceasta privinta si a si ajuns sa discute deja cu doctorita care l-a evaluat pe artist si care a considerat ca diagnosticul potrivit ar fi cel de „atac de panica”, iar tratamentul impus de starea de fapt constatata dupa evaluarea pacientului ar fi un calmant.

Asadar, s-au trasat primele concluzii de pe urma verifiacrilor facute in cazul de fata. S-a certificat faptul ca lui Gyuri Pascu nu i-a fost facut un EKG, pentru ca, potrivit directorului Ambulantei, mediciul nu a considerat ca se impune o electrocardiograma, avand in vedere ca „toti parametrii erau normali”. De altfel, sefa serviciului amintit a adaugat ca, la momentul la care a mers la caz, doctorita nu avea asupra ei echipamentul necesar pentru a face acest test, dar ca, daca ar fi considerat de cuviinta, ar fi putut cere sa ii fie adus de la masina. „Am constatat ca nu a avut cu dansa intregul echipament. (…) (Mi-a spus-n.r.) ca toti parametrii erau normali ca nu se impunea efectuarea unei electrocardiograme, ca nimic nu a pledat catre o afectiune cardiaca. Acestea sunt declaratiile medicului. Stia ca este diabetic”, a precizat Alis Grasu.

Totodata, din discutiile cu medicul de pe prima ambulanta care a mers la locuinta in care se afla actorul in varsta de 55 de ani, a rezultat faptul ca acesta i-ar fi propus pacientului sa mearga la spital, pentru alte investigatii, dar ca aceasta nu a fost de acord, motivand ca ar dori „sa i se faca ceva sa poata dormi”, din cate a adaugat sefa de la Ambulanta. In ciuda acestei relatari, nu exista un consimtamant scris al unei astfel de decizii.

La nivel de sanctiuni, Grasu a precizat ca medicul risca o scadere cu 10 procente a salariului pentur trei luni, avand in vedere ca este la prima abatere. Pana sa se ia o eventuala decizie de ordin punitiv, se asteapta rezultatele celorlalte investigatii demarate pe aceasta tema, inclusiv a celei de la nivelul Colegiului Medicilor.

author avatar
Cristina Stefan
164 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger