AcasăNewsPresedintele a raspuns intrebarilor europenilor despre Ghita

Presedintele a raspuns intrebarilor europenilor despre Ghita

Pe langa discursul sustinut la Strasbourg,  miercuri, in plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Klaus Iohannis a raspuns unor intrebari ale consilierilor europeni.

Doua dintre ele au avut legatura cu cazul inregistrarilor fostului deputat Sebastian Ghita, disparut de cateva saptamani, dar si documente publicate in media autohtona „care vizeaza implicari ilegale ale serviciilor secrete”, si, respectiv, cu cel al mortii afaceristului Adamescu. Trebuie spus ca ambele au primit raspunsuri in engleza.

In privinta inregistrarilor privitoare la Ghita, intrebat daca va sustine o ancheta parlamentara in aceasta privinta, a raspuns ca nu se pot stabili vinovatii in baza unor informatii aparute in presa. „Cu toţii ştim că media e o parte a vieţii nostre politice. Dar ştim foarte bine că raportările media nu reprezintă dovezi de vinovăţie sau, dimpotrivă, dovezi ale lipsei de vinovăţie. Aşadar, indiferent cât de interesante şi importante sunt aceste raportări media pentru noi, politicienii, nu ar trebui să le confundăm cu dovezi incontestabile. Eu, ca preşedinte, sprijin orice fel de comisie de procedură şi orice instituţie care încearcă să afle dacă cineva a comis ilegalităţi. Eu cred în calea legalităţii şi, dacă cineva a făcut o greşeală, va plăti. Dar dacă nu a greşit, atunci imaginea sa ar trebui să fie curat”, a transmis presedintele. Declaratiile presedintelui facute la Strasbourg sunt putin spus ciudate, mai ales daca ne gandim ca acesta l-a chemat la Cotroceni pe generalul Florian Coldea – acuzat de Sebastian Ghita de implicare in masinatiuni securisto-politice – cerandu-i sa demisioneze din functia de adjunct al sefului SRI. Ulterior, Coldea a demisionat. Sau mai bine a fost „demisionat”. Deci, Iohannis nu baga in seama serialul de televiziune „Sebi Ghita”, si relatarile de rigoare ale presei, dar cu toate acestea il trage pe Florian Coldea pe linie moarta. E comic. Ori suntem vinovati, ori nu mai suntem?

 

author avatar
Mihai Koblenko
400 afisari

1 COMENTARIU

  1. Nu mai credeti ce spune Presedintele Iohannis ca este un mincinos , astazi spune una maine alta iar peste trei zile le dezminte pe toate/. De ce face toate acete minciuni in primul rind din ura , uitativa la el cum scrisneste din dinti cind este intrebat de jurnalisti intrabari incomede, dupa care rade cu un ras care nu este al persoanei sincere ci al unui mitoman Pt. un asemenea presedinte singura solutie este sa plece, prin DEMISIE SAU SUSPENDARE.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger