Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Precizari importante despre folosirea anvelopelor de iarna

Precizari importante despre folosirea anvelopelor de iarna

Autor:

Vremea e urata, cand ploua, cand ninge – deocamdata in mare parte doar pe la munte, iar masinile trebuie echipate corespunzator conditiilor meteo, mai ales cand e vorba de fenomene specifice iernii.

 

ninsoare viscol bucuresti judete cod galben 600x600 Precizari importante despre folosirea anvelopelor de iarna

E nevoie de anvelopele de iarna si in octombrie, daca ninge!

Tocmai in acest sens, reprezentantii Politiei Romane au ales sa le reaminteasca, duminica, soferilor cum si cand trebuie echipate autovehiculele cu anvelope de iarna. In sensul in care, daca tot se numesc ele cauciucuri “de iarna”, sa nu creada cumva conducatorii auto ca trebuie folosite strict in sezonul de iarna… calendaristica.

Concret, lucrurile stau astfel: Codul Rutier nu mentioneaza o data anume de la care e nevoie ca autoturismele sa aiba aceste anvelope de iarna, ci face doar referiri strict la starea suprafetelor de drum, mai exact a partii carosabile. Drept urmare, conducatorilor auto le revine sarcina sa anticipeze situatia. Si cand circula pe drumuri pe care exista zapada, polei sau gheata, sa aiba montate aceste anvelope de iarna. Ba mai mult, in situatia autovehiculelor cu masa de peste 3, 5 tone, e nevoie si de dispozitive antiderapante (lanturi).

In caz contrar, soferii risca amenzi intre 9 si 20 de puncte, al caror cuantum se ridica, la data de fata, intre 1.125 de lei si 2.500 de lei, cat si alte sanctiuni. Si anume retinerea certificatului de inmatriculare sau de inregistrare al autovehiculului.

Nu in ultimul rand, pe langa echiparea corespunzatoare a autoturismelor, in functie de conditiile meteo, e nevoie ca soferii sa tina cont si de un alt aspect esential, in vederea evitarii accidentelor rutiere, si anume sa adapteze viteza, astfel incat sa poata opri autovehiculul in deplina siguranta, chiar si in cazul in care carosabilul e umed sau are urme de polei, zapada sau mazga – in care, se stie, distanta de franare este cu mult mai mare fata de alte situatii.



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 23-11-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!