AcasăNewsPrecizari de la Guvern, dupa intalnirea de la Cotroceni

Precizari de la Guvern, dupa intalnirea de la Cotroceni

Klaus Iohannis a discutat pret de aproape o ora cu premierul Dancila, in cadrul unei intrevederi la care au fost, de asemenea, prezenti atat vicepremierul Ana Birchall, cat si ministrul de Externe, Teodor Melescanu.

Dupa discutii, in prima faza s-a aflat o reactie de la Cotroceni, referitor la intrevederea in care s-a avut in vedere, intre altele, chestiunea relocarii Ambasadei Romaniei in Israel.

Apoi, si de la Palatul Victoria s-a dat publicitatii un punct de vedere cu privire la intalnirea pe care au avut-o cei trei reprezentanti ai Guvernului cu seful statului.

Redam in cele ce urmeaza, integral, comunicatul Executivului pe acest subiect:

„Prim-ministrul Romaniei, Viorica Dancila, a avut astazi, 15 mai 2018, consultari cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, pe teme de politica externa, evolutiile din Orientul Mijlociu, inclusiv problematica relocarii Ambasadei Romaniei in Statul Israel.

Cu acest prilej, premierul Romaniei a declarat ca, in calitate de sef al Guvernului, caruia ii revine responsabilitatea principala in implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politica externa, are ca obiectiv principal sustinerea intereselor Romaniei si identificarea celor mai bune modalitati de a consolida rolul si profilul Romaniei pe plan international. A subliniat ca lansarea unui proces de analiza si evaluare privind posibilitatea relocarii Ambasadei Romaniei in Statul Israel este menit sa sustina obiectivele mai sus-mentionate, intr-un moment in care SUA, partenerul si aliatul strategic principal al Romaniei, au luat aceasta decizie, iar mai multe state analizeaza aceasta propunere.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dancila a evidentiat ca elementul principal pe care se fondeaza aceasta analiza este pozitia principiala si sustinuta constant de Romania in ceea ce priveste solutia existentei a doua state: Israel si Palestina, care sa traiasca impreuna in pace, in securitate si recunoastere reciproca.

Mai mult decat atat, premierul a amintit ca recentul demers al Romaniei la nivelul UE viza reconfirmarea angajamentului comun pentru o solutie de pace care sa consfinteasca existenta a doua state, Israel si Palestina si sa evite orice masuri unilaterale, care ar avea potentialul de a compromite procesul de pace.

Elementele propuse de Romania erau, astfel, in linie cu limbajul si concluziile adoptate de Consiliul European din data de 14 decembrie 2017 si in deplin acord cu pozitia oficiala sustinuta la nivel national, inclusiv de presedintele Romaniei.

Premierul Romaniei a reamintit angajamentul Romaniei de a sprijini eforturile comunitatii internationale in gestionarea provocarilor cu care se confrunta contextul regional deosebit de complicat.

„Pentru gestionarea cat mai eficienta a tuturor acestor provocari este nevoie de adoptarea unei pozitii moderate si echilibrate din partea tuturor actorilor implicati, iar la nivel national prezenta mea astazi, la Palatul Cotroceni, este o dovada a sustinerii reale a acestui angajament si a dorintei de continuitate in domeniul politicii externe”, a declarat premierul Romaniei, la finalul intalnirii cu presedintele Klaus Iohannis.”

sursa foto: presidency.ro

142 afisari

2 COMENTARII

  1. Pai asta se doreste de 70 de ani dar toti tac chitic cand vine vorba sa-si ia angajamentul sa deseneze granitie, se ascund dupa visini ca in Cehov. Mor asa multi oameni nevinovati pt politicieni ignoranti ca dumitale doamna.

  2. Unii chiar cred ca aceasta colonie are drepturi,dreptul,sa-si etaleze propria politica externe,aiurea.Unii slujitori ai marelui stapan executa ordinele acestuia,altii,gen johannis,executa ordinele stapanasilor din uie.La urma a iesit o supa sau ciorba de varza amestecata si fara gust.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger