AcasăPoliticaPrimarul Negoita lasa administratia la usa si face politica pe bugetul sectorului...

Primarul Negoita lasa administratia la usa si face politica pe bugetul sectorului 3

Robert Negoita vorbeste si face promisiuni doar ca sa se afle in treaba

Imediat dupa alegerea sa, pesedistul Robert Negoita se lauda ca va lasa politica la usa primariei sectorului 3 si va face doar administratie pura, spre binele cetatenilor. Intre timp s-a razgandit.

Robert Negoita vorbeste si face promisiuni doar ca sa se afle in treaba

De promisiunile electorale facute de Robert Negoita s-a ales praful, dupa cum bine stiu locuitorii sectorului. Care au fost obligati sa-si ia repede adio de la reabilitarea gratuita a blocurilor, de la parcarile suficiente pentru toti si de la strazile curatate la timp, nu pline de nameti de sezon ramasi neatinsi de administratia locala, de exemplu. In parte cel putin, Robert Negoita ar mai fi putut rezolva unele dintre problemele sectorului, daca ar fi intentionat sa foloseasca banii in acest scop. Distinsul edil are insa alte preocupari, fapt demonstrat cu varf si indesat la sedinta de consiliu local care a avut loc ieri. Sedinta completata, contrar obiceiului, de gratioasa prezenta a primarului Negoita. Motivul onoarei: votarea bugetului local pentru 2014. Un vot repede dat de majoritatea USL (formata, la sectorul 3, din PSD, PNL, PC si PPDD). O majoritate care s-a grabit, cu aceasta ocazie, sa accepte un amendament propus de PNL, prin care ADP-ul a capatat trei milioane de lei. In ce scop? Doar USL stie. Restul lumii poate afla in schimb ca propunerile facute in contrapartida de consilierii PDL – respectiv sa se foloseasca cele trei milioane de lei sau pentru scoli si institutiile de cultura, sau pentru cresterea salariilor politistilor comunitari cu 15% – au fost respinse fara drept de apel. Intrebat de ce este ADP-ul mai cu mot fata de politisti, dascali, elevi si oamenii de cultura, Robert Negoita a dat un raspuns naucitor de sincer: ”Nu trebuie sa o luam tehnic, noi suntem pusi aici politic, votam politic!”. Raspuns corect si in deplina conformitate cu naravurile politicienilor damboviteni, dar in contradictie flagranta cu afirmatia facuta tot de Robert Negoita, in debutul mandatului sau: lasam politica la usa si ne ocupam doar de administratie. Administrarea propriilor interese o fi vrut “dom’ primare” sa spuna, dar, ca de obicei, nu a avut toate vorbele la el.

author avatar
Victor Paun
246 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger