AcasăPoliticaPresedintele aduce in discutie retragerea proiectului de ordonanta privind gratierea

Presedintele aduce in discutie retragerea proiectului de ordonanta privind gratierea

La doua zile de a mers la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul, ulterior ajungand sa si conduca sedinta saptamanala a Executivului, in cadrul careia a invocat prezenta a doi ”elefanti” in incapere, unul dintre ei fiind ”Legea gratierii”, presedintele a adus din nou in discutie acest subiect, de aceasta data pe o retea de socializare.

Pe fondul postarii din directia reprezentantilor Ministerului Justitiei, inspre consultare si dezbatere publica, a textului proiectului de Ordonanta de Urgenta pe tema gratierii, Klaus Iohannis a considerat ca se impun unele precizari. Astfel ca a pubicat pe pagina sa de Facebook anumite evaluari pe marginea unui astfel de demers, insa nu in nume personal, ci atribuindu-le unor ”voci autorizate din Justitie”. ”Proiectele de Ordonante de Urgenta privind gratierea si modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile si par a fi facute cu dedicatie, o spun cele mai autorizate voci din Justitie”, a transmis presedintele, incluzand in discutie si celalalt proiect de modificare supus dezbaterii in aceeasi perioada cu actul normativ privitor la gratiere, adica ambii ”elefanti” la care facea trimitere la sedinta de Guvern pe care a condus-o recent.

Pe scurt, primul om in stat considera ca Executivul ar face bine sa retraga aceste proiecte de OUG, aducand in discutie unele argumente invocate de catre cei care au comentat pe marginea initiativelor. ”Parchetul General, DNA, Inalta Curte de Casatie si Justitie, DIICOT, asociatiile magistratilor si organizatii ale societatii civile s-au pronuntat ferm impotriva modificarii cadrului legislativ referitor la coruptie, abuz in serviciu si integritate, in regim de urgenta, fara analize obiective si in conditii de totala netransparenta. Sunt suficiente argumente care sa determine Guvernul sa retraga aceste Ordonante de Urgenta”, conchise Iohannis mesajul sau.

Va amintim faptul ca din proiectele in cauza rezulta faptul ca nu s-ar gratia persoane condamnate pentru coruptie, in speta pentru luare si dare de mita, nici pentru acte de violenta sau in cazul unor fapte savarsite impotriva sigurantei nationale. Dar si ca se propune ca abuzul in serviciu sa fie luat in calcul doar in cazul unui prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, investigatia urmand sa fie declansata doar in urma unei plangeri.

253 afisari

3 COMENTARII

  1. Ce zici mai mutulake,nu mai ai guvernul tau si nu suporti treaba asta,te oftici tare sau moale,nu observi ca incalci din ce in ce mai apasat,pas cu pas,pe Constitutia acestei colonii,unde ai fost numit guvernator.S-au autodesconspirat totii acoperitii din justitie cu luarile de pozitie,la ordin,privind aceste doua asa zis ordonante de urgenta,care urgenta?-daca erau asa trebuiau date cu o zi inainte ca incalcatorul Constitutiei sa dea buzna la guvern,caci numai guvernul poate da in mod legal oug,dar sunt si astia fara coloana,se iau dupa toate mustele care bazaie si ies din canale sa imputa atmosfera,deja pestilentiala.Daca nu vor fi corecte,drepte si profitabile pentru societate,toate masurile luate,actuala putere va plati la urmatoarele alegeri,insa mercenarii din solda unor puteri externe au ordin sa boicoteze,sa dea jos puterea instalata de votanti.Mare mirare ca sa nu fie nevoie sa mai moara vreo 64 de oameni ca mercenarii,la ordin extern,sa mai darame inca o data puterea instalata de votantii din aceasta colonie.

  2. Iohannis, du-te unde a intarcat lupu oaia si lasa-ne in pace.Esti un mizerabil de individ ca om nu te poti numi. Un nazist imputit, escroc si marsav. La dracu cu tine.

  3. Oferta noua pentru anul 2017. Nu trebuie sa aveti experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerinte: cunostinte minime de utilizare a calculatorului (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi, in timpul liber. Oferim seriozitate si un mediu excelent de lucru. Pentru a aplica și dvs la aceasta oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii: tiberiu_rey@yahoo.com

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger