AcasăPoliticaMesajul lui Ponta catre "Vali" Zgonea

Mesajul lui Ponta catre „Vali” Zgonea

In timp ce seful PSD a spus ca Zgonea pur si simplu s-a legat de scaunul de presedinte al Camerei, fostul lider social-democrat si, totodata, fost premier, se dovedeste a avea o abordare mai rabdatoare, sau, dupa unii, mai diplomata, in sensul in care i-a adresat, public, o rugaminte.

Concret, Ponta considera ca tergiversarea situatiei de la sefia Camerei – in sensul in care Valeriu Zgonea inca nu se da plecat de pe fotoliul de presedinte al acestui for, desi a fost exclus din PSD si a pierdut sustinerea deputatilor pesedisti pentru aceasta functie de conducere- se dovedeste a fi ‘penibila’ si ‘ridicola’. Si ii atrage atentia fostului sau coleg ca, pana la urma, e vorba de o functie politica, drept urmare ar fi cazul sa accepte in cele din urma decizia partidului care l-a sustinut in postura de al treilea om in stat. „Eu cred si l-as ruga pe Vali sa se opreasca din situatia penibila in care se pune pe el si ne pune pe toti. E o functie politica pana la urma, nu ne-am nascut niciunul cu functia”, a precizat Ponta, la Parlament, citat de antena3.ro. Si, ca sa fie mai convingator, fostul sef de la Palatul Victoria s-a dat pe sine exemplu. „Am fost si eu presedinte al partidului, nu mai sunt presedinte, eu ce trebuia sa fac – sa fug cu scaunul de la Palatul Victoria si sa ma judec prin instante cu domnul Ciolos?”, s-a intrebat actualul deputat aflat, pana in noiembrie anul trecuta, in postura de prim-ministru.

Anterior, Dragnea a vorbit despre acelasi subiect. „Intr-adevar, dl Zgonea trebuie schimbat de la Camera”, a precizat seful PSD.

Va reamintim ca Zgonea a fost exclus din PSD, cu unanimitate de voturi, pe 27 aprilie.

513 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger