AcasăPoliticaLovitura pe piata gazelor! Intalnire la Guvern

Lovitura pe piata gazelor! Intalnire la Guvern

Intrevedere extrem de importanta la Palatul Victoria. Premierul s-a intalnit cu reprezentantii a doua companii cu nume grele pe piata de profil, care au venit sa ii prezinte detalii ce tin de un proiect de amploare, ce asteapta o decizie. Este vorba despre un demers ce are in vedere explorarea resurselor de gaze naturale la mare adancime.

Concret, Sorin Grindeanu si noul ministru al Economiei, Mihai Tudose, dar si alti oficiali din cadrul Executivului s-au aflat la aceeasi masa cu o delegatie a consortiului format din ExxonMobil si OMV Petrom, condusa de David Cochrane, vicepresedintele ExxonMobil Development Company, respectiv de Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Premierul a venit cu ideea constituirii unei echipe interministeriale care sa asigure suportul tehnic necesar pentru sprijinirea noilor proiecte energetice cu potential de dezvoltare in partea romaneasca a Marii Negre. “Investitorii au in echipa guvernamentala un partener serios, care isi intelege responsabilitatile: asigurarea stabilitatii si predictibilitatii legislative si a unei fiscalitati echitabile, atat pentru mediul economic, cat si pentru bugetul de stat“, a punctat Grindeanu.

La randul sau, ministrul Tudose a subliniat ca proiecte de amploarea celui prezentat de ExxonMobil si OMV Petrom pot contribui la transformarea Romaniei intr-un hub industrial regional pentru proiecte off shore.

Pe langa Grindeanu si Tudose, din partea Guvernului au mai participat la intrevederea de la Palatul Victoria si secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, secretarul de stat din Ministerul Finantelor Publice, Ionut Misa, consilierul de stat Marius Nica, precum si Ion Sterian, presedintele Consiliului de Administratiei al Transgaz.

author avatar
Andrei Coman
296 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger