AcasăPoliticaLiberalii zgaltaie scaunul lui Ponta

Liberalii zgaltaie scaunul lui Ponta

”PNL nu se joaca! Daca USL se rupe, Ponta isi pierde functia”. Acesta este mesajul de ”impacare” pe care i l-au transmis liberalii liderului social-democrat.  Bonus, penelistii cer si desfiintarea proaspetei aliante USD, formata din PSD, PC si UNPR.

Conducerea PNL cere dizolvarea aliantei PSD-PC-UNPR

Chiar daca si-au luat toate masurile de siguranta – si-au ales alta sala in care sa-si tina sedinta si au bruiat semnalul telefoanelor mobile,  liderii PNL nu au reusit sa blocheze de tot aparitia informatiilor ”pe surse”. Asa s-a aflat si de lovitura pe care o pregatesc partenerilor de la PSD. Concret, liberalii vor sa ceara nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea USD. Ca sa nu lase impresia ca este vorba de un simplu moft, penelistii au bagat la inaintare protocolul USL, in care sta scris negru pe alb ca partile nu vor accepta sau initia participarea separata in alte aliante electorale, iar, daca merg separat in alegeri, trebuie sa o faca sub sigla proprie.

Avertisment pentru premier

In cazul in care USL se va rupe, liberalii il poftesc pe Victor Ponta sa-si dea demisia din fruntea Guvernului

Pe langa atacul la USD, liberalii i-au atras atentia lui Victor Ponta ca-si va pierde functia de premier, in cazul in care actuala majoritate se va rupe. Iar avertismentul a venit chiar de la liderul PNL, Crin Antonescu. ”Am un sentiment si mai grav. Ca Ponta doreste sa pastreze PNL la guvernare, dar intr-o pozitie marginala, de semivasalitate. Poate eşti deranjat de personalitatea lui Klaus Iohannis sau ca PNL isi ia singur deciziile. Putem sa punem capat USL-ului decent, fara sa spui ca Antonescu e prieten cu Basescu si alte prostii. Nu e un ultimatum, e o situatie clara. Doreste in continuare un guvern cu PNL, astia sunt oamenii. Nu mai doreşte, atunci face un alt guvern, dar dupa ce demisioneaza. Ori mergem impreuna inainte, ori incheiem decent, domnul Ponta demisioneaza si isi face o alta majoritate”, a conchis Antonescu.

Iliesiu arunca bomba: PNL a batut palma cu Traian Basescu

I-a cerut demisia lui Crin Antonescu si a ramas fara functia de secretar al Comisiei de cultura din Senat. Chiar si asa, liberalul Sorin Iliesiu isi continua razboiul epistolar cu presedintele PNL.

Senatorul Sorin Iliesiu a fost exclus din PNL

Dupa ce luni a cerut organizarea unui congres extraordinar si inlocuirea  actualului lider PNL cu fostul premier Calin Popescu Tariceanu, senatorul PNL Sorin Iliesiu revine, acuzand conducerea partidului ca s-a aliat cu Traian Basescu.

”Am suficiente semnale directe sau indirecte din partea domnului Crin Antonescu ca o viitoare alianta politica a Partidului National  Liberal cu Traian Basescu nu este doar un zvon. (…) Consider ca domnul Crin Antonescu trebuie sa faca un pas inapoi inclusiv pentru faptul ca o viitoare alianta politica a  PNL cu domnul Traian Basescu ar insemna tradarea in cel mai inalt grad a votului covarsitor pe care poporul roman l-a dat de trei ori impotriva politicii domnului Basescu: la alegerile locale, la referendumul pentru demitere si la alegerile parlamentare. Sunt convins ca o atare alianta ar insemna sinuciderea politica si morala a Partidului National Liberal, aruncarea Romaniei intr-o grava si interminabila criza si, nu in ultimul rand, continuarea si amplificarea circului politic dirijat de domnul Basescu in anii care urmeaza”, a precizat Iliesiu. Dupa acest nou atac, Biroul Politic al PNL a decis sa-l excluda pe senatorul rebel din partid.

[poll id=”698″]

author avatar
Ana-Maria Ludatser
1.905 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger