AcasăPoliticaKlaus Iohannis, greu de numit

Klaus Iohannis, greu de numit

Atmosfera din casele de protocol nu le prieste  uselistilor. Intalnirea de ieri dupa-amiaza de la Vila Lac, a doua la numar, s-a incheiat tot in coada de peste.

Klaus Iohannis se pare ca nu va fi nevoit sa se desparta de Primaria Sibiu

USL se poate rupe, daca nu se ajunge la un numitor comun privind functia de vicepremier, declara  Klaus Iohannis. Sub semnul acestui mesaj a debutat cea de-a doua runda de necocieri dintre Victor Ponta si Crin Antonescu. Un fiasco total, dupa cum avea sa anunte premierul mai tarziu, care a venit singur la sediul USL, presedintele PNL refuzand sa mai apara in ”poza de familie”.  ”Nu avem nicio solutie”, a afirmat sec Ponta, precizand ca, daca nu va exista un consens, nu se va mai face nicio restructurare, prin urmare Klaus Iohannis  nu va ajunge vicepremier.

Premierul muta cu ”ala micu”

La drept vorbind, ca sa le inchida gura liberalilor, Victor Ponta a plusat si a cerut ca si bunul sau prieten si mai nou coleg de USD, Daniel Constantin, sa ocupe un post de vicepremier. Auzind una ca asta, Antonescu a luat foc pur si simplu, iar negocierile au fost declarate inchise. Situatie confirmata in parte chiar de premierul Ponta. ”A existat o propunere din partea mea, ca prim-ministru, ca guvernul sa mearga luni in Parlament cu o noua formula guvernamentala, o formula care sa il includa pe domnul Iohannis, ca ministru de Interne si viceprim-ministru. De asemenea, sa includa inca trei viceprim-ministri reprezentand, practic, toate cele patru partide care formeaza USL, sa prevada o forma de colaborare in cadrul Guvernului, in asa fel incat, inainte de sedintele de Guvern, alaturi de mine, ca prim-ministru, cei patru viceprim-ministri, sa avem o decizie foarte clara privind lucrurile pe care le discutam si le adoptam in Guvern, pentru a da o mai mare coerenta actului de guvernare si pentru a indeparta lucrurile care, din punctul meu de vedere, ca prim-ministru, nu au functionat bine in formula actuala si anume, acea situatie extrem de neplacuta pentru un Guvern, cand, practic, un partid care face parte din coalitia de guvernare nu este de acord cu deciziile guvernului”, a explicat seful Executivului, mentionand ca propunerea a fost refuzata de liberali. ”Eu sunt dispus sa fac toate eforturile pentru a gasi exact formula prin care Guvernul sa functioneze bine. (…) Daca incepem sa aruncam cu raspunderea de la unii la altii, semanam cu Conventia Democratica sau cu Alianta DA si nu imi doresc acest lucru”, a conchis Ponta.

[poll id=”693″]

author avatar
Ana-Maria Ludatser
1.543 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger