AcasăPoliticaIohannis: "Negocierile pentru remanierea guvernamentala au esuat". DP a PNL ar putea...

Iohannis: „Negocierile pentru remanierea guvernamentala au esuat”. DP a PNL ar putea decide maine retragerea ministrilor liberali din Executiv

Sustinand ca PNL-ul nu este un „partid la cersit”, si ca liberalii nu au cerut „nimic in plus” de la PSD, partenerii lor din USL, in privinta ramanierii guvernamentale, prim-vicepresedintele liberalilor, Klaus Iohannis, a anuntat, luni dupa-amiaza, esecul negocierilor privind restructurarea Executivului.

Totodata, Iohannis a precizat si ca, in decursul zilei de marti, PNL va decide, in cadrul Delegatiei Permanente, pasii urmatori – luandu-se in calcul si varianta retragerii ministrilor liberali din Guvern. „Daca la inceput totul parea ca este in regula, pe parcurs au aparut noi si noi pretexte de ce nu se poate face aceasta remaniere. Au fost mai multe runde de negocieri, intalniri si discutii. Cu totii am observat ca la sfarsitul saptamanii tercute s-a ajuns la un impas. Astazi tragem concluzia ca negocierile pentru remanierea guvernamentala au esuat. Aceasta situatie va fi adusa in dezbaterea Delegatiei Permanente a PNL si acolo se va trage o concluzie„, a anuntat Iohannis, in cadrul unei conferinte de presa.

Liberalul a punctat si ca exista probabilitatea ca in cadrul intrunirii conducerii liberalilor, de marti, sa se decida asupra retragerii ministrilor PNL din Guvern, dar si denuntarea protocolului de functionare a USL. „Probabil Delegatia Permanenta care va avea loc maine (marti-n.r.) va constata ca negocierile au esuat si ca nu putem continua in aceasta forma de colaborare nonexistenta, intr-o alianta care nu mai negociaza si nu mai discuta. Atunci, un posibil prim pas este retragerea noastra din Guvern. Daca se ia aceasta hotarare, probabil, miercuri nu vom mai participa la sedinta de Guvern. Personal nu ma astept la asa ceva„, a mai spus primarul Sibiului, liberalul Klaus Iohannis.

83 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger