AcasăPoliticaIohannis l-a laudat pe Melescanu dupa declaratia privind aderarea la Zona Euro

Iohannis l-a laudat pe Melescanu dupa declaratia privind aderarea la Zona Euro

Daca limbajul colocvial si dictionarele de Drept nu foloseau sintagma stat de drept, despre ce mai vorbea azi Iohannis?

Desi liderul PSD – si totodata al treilea om in stat – a lasat sa se inteleaga ca tonul unor astfel de declaratii, si anume avansarea unor termene in cazul aderarii la Zona Euro, ar trebui sa fie mai temperat, nu de aceeasi parere pare a fi seful statului, care a salutat pasul facut de oficialul guvernamental.

„Aderarea Romaniei la Zona Euro, atunci cand toate conditiile vor fi indeplinite, este un pas esential pentru intarirea rolului Romaniei la nivel european. Si, domnule ministru, mi-a placut ca ati mentionat acest obiectiv, chiar daca unii dintre conducatorii Romaniei nu au inteles inca foarte exact despre ce este vorba, dar o sa ne straduim sa le explicam”, a subliniat Klaus Iohannis, pe un vadit ton ironic, miercuri dimineata, la Cotroceni, in cadrul discursului rostit cu prilejul primirii sefilor de misiuni si a consulilor generali cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane, in prezenta ministrului Melescanu.

Seful MAE declarase, recent, ca Romania ar putea adera la Zona Euro in 2022, pentru ca ar fi indeplinite toate conditiile.

91 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger