AcasăPoliticaDragnea demonteaza varianta ca ar fi in "razboi" cu presedintele, dar avertizeaza:...

Dragnea demonteaza varianta ca ar fi in „razboi” cu presedintele, dar avertizeaza: Nu voi incasa la nesfarsit

Sfera comunicarii directe dintre Liviu Dragnea si liderul de la Cotroceni nu e, cel putin la momentul de fata, dintre cea mai activa. Cel putin asta reiese din spusele celui dintai.

Mai precis, al treilea om in stat a dezvaluit, seara trecuta, intr-o emisiune TV, ca nu a mai vorbit cu presedintele de la momentul investirii Cabinetului Grindeanu. „Nu (am mai discutat cu Iohannis). E mai rau decat anormal, este ineficient. Dar nici nu pot sa va spun ca stau si plang seara acasa ca nu sunt sunat sau nu sunt cautat de presedintele Iohannis, pentru ca am vazut ca sunt rare ocaziile, aproape deloc, cand iese pe undeva si nu imi pomeneste numele, nu ma ataca, nu ma jigneste”, a concluzionat Dragnea, seara trecuta, la Antena 3.

Tocmai avand in vedere aceste premise, intrebat cum de nu reactioneaza, seful PSD a dat urmatorul raspuns: „Stiti de ce raman atat de calm? Pentru ca pe mine ma intereseaza asta (aratand catre foile cu masurile prevazute in programul de guvernare al PSD-ului-n.r). Stiti de ce? Sunt foarte spumoase aceste subiecte. Si zemoase. Iohannis a zis ceva de Dragnea. Dragnea ce zice? Nu raspunde, arata masurile. PNL a spus ceva de Dragnea. Dragnea ce face? Nu raspunde”.

Liderul social-democrat a lasat, insa, sa se intrevada faptul ca nu va tolera o astfel de atitudine la nesfarsit. „Lumea vorbeste despre razboi Iohannis-Dragnea. Doamne, fereste, eu nu sunt in razboi. Eu primesc, tot primesc lovituri si jigniri. Nu voi incasa la nesfarsit. Asta e de categoria ‘Musca’, in fiecare zi primesti ceva si dai. Eu sunt obisnuit la categoria ‘Super grea’, o data si bine”, a conchis Dragnea, la cateva zile de la momentul investirii noului Guvern, moment in care multi isi amintesc faptul ca presedintele i-a transmis un mesaj ironic sefului PSD. DETALII AICI.

234 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger