AcasăPoliticaCorpul de Control, trimis la Spitalul "Sf. Pantelimon". MS: Discriminarea pe criterii...

Corpul de Control, trimis la Spitalul „Sf. Pantelimon”. MS: Discriminarea pe criterii de varsta, inacceptabila

La o zi de cand se afla ca forul de control al Ministerului Sanatatii va lua drumul Spitalului Oftalmologic, de aceatsa data aflam ca o verificare din directia aceluiasi Corp de Control al MS va ajunge si la Spitalul „Sf. Pantelimon”, din Capitala.

In paralel cu ancheta interna despre care s-a aflat ca a fost declansata deja la nivelul spitalului, interval in care atat sefa ATI, cat si asistenta sefa sunt suspendate din functii, la unitatea medicala vor ajunge, dar zilele urmatoare, si reprezentantii Corpului de Control al Ministerului condus de Vlad Voiculescu. „Ministerul Sanatatii a decis organizarea unei actiuni comune a Corpului de Control impreuna cu Serviciul de Medicina de Urgenta care sa analizeze daca acuzatiile se probeaza. Controlul va avea loc saptamana viitoare, dupa finalizarea celor care se desfasoara in acest moment in judetele Mures si Buzau. Actiunea va merge in paralel cu ancheta interna de la Spitalul Sf. Pantelimon”, anunta institutia, intr-un comunicat, din care aflam si faptul ca ” Discriminarea pe criterii de varsta – sau orice alta forma de discriminare intre pacienti – in cadrul acestui program (AP-ATI (Actiunea Prioritara ATI) -n.r)  – sau oricare altul – este inacceptabila si reprezinta o incalcare a legii in vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din Romania”.

Totul ca urmare a dezvaluirilor facute din directia jurnalistului Catalin Tolontan, care a prezentat pe blogul sau o inregistrare audio cu sefa sectiei ATI a unitatii spitalicesti, din care rezulta cum anume ar vedea femeia rezolvarea situatiei in cazul in care medicatia pe AP-ATI (Actiunea Prioritara ATI) nu e suficienta. „Din pacate, nu ajunge pentru toata lumea. Trebuie sa facem o oaresce diferentiere. Eu am propus o chestie care mi s-a parut de bun-simt: hai sa dam totusi la aia tineri si la aia cu sanse! Daca vreti, nu am nicio problema, ii bagam pe toti, care cum intra la inceputul lunii. Daca pe 20 ale lunii nu mai avem medicatie pentru aia care merita, nu ne mai intereseaza, ca atata este bugetul!”, se aude pe inregistrarea audio prezentata pe blogul respectiv drept vocea sefei ATI de la Sf Pantelimon.

110 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger