AcasăPoliticaCorlatean nu va fi urmarit penal

Corlatean nu va fi urmarit penal

Senatorul social-democrat in cazul caruia procurorii DNA au inaintat Camerei Superioare a Parlamentului o cerere de incuviintare a inceperii urmaririi penale ar putea afla, in mai putin de doua ore, ce anume decid colegii sai in aceasta privinta.

UPDATE 2: Titus Corlatean a scapat de emotii. Senatorii au decis, prin vot, sa respinga cererea DNA in cazul sau, in acest sens pronuntandu-se 92 de senatori. Totodata, au fost 26 de voturi „impotriva” solicitarii procurorilor privind inceperea urmaririi penale in cazul fostului ministru de Externe.

UPDATE „Au fost respectate toate procedurile standard” in privinta stabilirii sectiilor de votare, a precizat Corlatean, de la tribuna salii de plen, in cadrul discursului prin care si-a sustinut cauza, in fata colegilor senatori.

Dupa ce solicitarea DNA a primit aviz negativ in Comisia Juridica, marti incepand cu ora 17.30 este programat sa inceapa votul in plen pe aceasta chestiune. Ramane de vazut, daca va fi cvorum, cum anume se vor pronunta senatorii in cazul solicitarii formulate din directia DNA-ului la mijlocul lunii trecute, Titus Corlatean fiind suspectat in calitate de ministru de Externe, functie pe care o ocupa in noiembrie 2014, la data prezidentialelor, de „abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru altul” si „impiedicarea exercitarii drepturilor electorale”, in dosarul cunoscut drept „votul din Diaspora”.

author avatar
Cristina Stefan
46 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger