AcasăPoliticaCiolos, despre OUG privind interceptarile: Este solutia de moment

Ciolos, despre OUG privind interceptarile: Este solutia de moment

Guvernul va adopta o ordonanta de urgenta, dupa sedinta CSAT, pentru a reglementa situatia interceptarilor. Insa aceasta initiativa care se va concretiza prin aceasta OUG este, din cate a admis premierul insusi, in aceasta dimineata, una provizorie.

Asadar, pana se vor gasi alte solutii, o varianta menita sa puna in acord decizia Curtii Constitutionale, data in sedinta din 16 februarie, si motivata recent, cu prevederile actualei legislatii, Executivul va adopta o OUG. Vorbind, pe scurt, despre acest subiect, Ciolos a explicat ca se vor cauta si alte variante, dar ca pana la identificarea altor solutii, se doreste sa nu se intrerupa cercetarile in cauzele penale. „Este solutia de moment, cel putin, e important sa nu existe un vid legislativ din punctul acesta de vedere. E solutia de moment si dupa accea va fi timp sa vedem daca sunt alte solutii mai bune. Dar important este sa nu se intrerupa procesul de cercetare”, a precizat primul-ministru, in privinta deciziei CCR prin care SRI-ul nu mai poate face interceptari in dosare penale, hotarare care se aplica, dupa cum a anuntat forul condus de Augustin Zegrean, inclusiv dosarelor aflate in curs de solutionare.

De altfel, ministrul Justitiei a anuntat inca de seara trecuta ca Executivul a lucrat la un astfel de demers, impreuna cu reprezentantii Parchetelor – Parchetul General, DNA si DIICOT – si care urmeaza sa fie adoptat dupa sedinta CSAT-ului, in care ar urma sa primeasca aviz, conform prevederilor constitutionale, inainte de a fi adoptata in cadrul reuniunii Guvernului de vineri seara. Aceasta intrevedere a premierului cu ministrii Cabinetului pe care il conduce urmeaza sa inceapa, din cate s-a anuntat de la Palatul Victoria, la ora 19.30, dupa incheierea sedintei CSAT, care va incepe in cursul serii, la o ora care, insa, nu a fost precizata oficial pana la acest moment.

sursa foto: Facebook/Dacian Ciolos

author avatar
Cristina Stefan
155 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger