AcasăPoliticaCine crede Ponta ca va ajunge sa preia conducerea PSD

Cine crede Ponta ca va ajunge sa preia conducerea PSD

Victor Ponta sprijina Exxon si Petrom sa-si recupereze miliardele de euro

Au fost noi sageti din directia fostului lider PSD la adresa actualului presedinte al formatiunii social-democrate.

Chiar daca a tinut sa spuna, cu subiect si predicat ca „nu am un razboi personal cu Liviu Dragnea”, fostul premier n-a pierdut ocazia sa-l arate cu degetul pe cel dintai. „Evident ca el este cel pe care il consider responsabil, cel care m-a inselat nu doar pe mine, ci pe foarte multi din PSD”, a declarat Ponta, seara trecuta la Antena 3.

Totodata, Ponta n-a facut un secret din faptul ca se asteapta ca actualul lider al formatiunii social-democrate sa fie schimbat. Iar locul sau in fotoliul de sef al PSD sa fie ocupat chiar de catre actualul premier. „Cred ca la un moment dat dl Tudose va prelua conducerea PSD”, a punctat actualul deputat, fara detalieze pe marginea orizonului de timp in care se asteapta sa se produca aceasta schimbare la varful partidului.

126 afisari

1 COMENTARIU

  1. PSD grupare infractionala de crima organizata are acum in componenta fost si actuali securisti, stalinisti, bolsevic,jigodii staliniste ilesciene romanes,………..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger