AcasăPoliticaA doua cerere DNA in cazul Valcov: Senatorii au aprobat incuviintarea retinerii...

A doua cerere DNA in cazul Valcov: Senatorii au aprobat incuviintarea retinerii si arestarii preventive

Plenul Senatului a dat unda verde, miercuri la pranz, solicitarilor DNA, in primul rand privind incuviintarea continuarii urmaririi penale a fostului ministru al Finantelor, dar si privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Valcov.

In prima faza, una dintre cererile procurorilor DNA, formulate in cea de-a doua solicitare a procurorilor anticoruptie in cazul lui Darius Valcov, si supuse votului, miercuri, in plenul Senatului, respectiv cea privind incuviintarea continuarii penale a fostului membru al Guvernului Ponta, a primit unda verde. Pentru efectuarea in continuare a cercetarii penale in cazul lui Valcov au fost 120 de voturi „pentru” si doar 18 „impotriva”, un vot fiind anulat.

In continuare, parlamentarii au supus la vot, prin vot secret cu bile, solicitarile prind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Darius Valcov. In acest sens, dupa numararea voturilor, de la tribuna Senautlui s-a anuntat ca au fost inregistrate urmatoarele: din cei 168 de senatori au votat 135, fiind 106 voturi „pentru”, 28 „impotriva” si un vot anulat. Tinand cont de opinia exprimata de majoritatea votului senatorilor prezenti, aceasta solicitare a fost avizata favorabil.

Va amintim ca, pe 24 martie, sefa DNA a trimis procurorului general o noua solicitare in cazul lui Valcov, in vederea sesizarii Senatului. Este vorba despre o solicitare privind „obtinerea avizului necesar efectuarii in continuare a urmaririi penale a inculpatului VALCOV DARIUS BOGDAN pentru savarsirea, in exercitiul functiei de senator si ministru in Guvernul Romaniei, a infractiunii de efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale”, dar si „incuviintarea retinerii si arestarii inculpatului VALCOV DARIUS BOGDAN pentru savarsirea, in exercitiul functiei de senator si ministru in Guvernul Romaniei, a infractiunii sus mentionate”.

author avatar
Cristina Stefan
85 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger