AcasăPolitica„Buldogul” Blaga latra cand nu poate sa muste

„Buldogul” Blaga latra cand nu poate sa muste

Vasile Blaga vrea ca toate formatiunile de dreapta sa fie la picioarele lui

De cand tot anunta ca vor sa se uneasca, formatiunile de dreapta sunt mai divizate ca niciodata. Dovada stau atacurile zilnice care se lanseaza dintr-o parte si din alta, timp in care USL, adevaratul adversar politic, isi vede linistit de guvernare.

Vasile Blaga vrea ca toate formatiunile de dreapta sa fie la picioarele lui
Eugen Tomac sustine ca liderul PDL face jocul USL

Politicieni cu pretentii, liderii PMP, PDL sau FC se comporta ca niste ”divute” la un concurs de Miss. Orgoliosi peste masura, fiecare vrea sa fie emblema unui pol de dreapta care, culmea, nici macar nu exista. Portia de circ saptamanala a fost asigurata de aceasta data de  democrat-liberalul Vasile Blaga si de presedintele Partidului Miscarea Populara, Eugen Tomac, cu largul concurs al lui Sebastian Lazaroiu. ”Citeam afirmatiile unui consilier prezidential Alba ca Zapada (Lazaroiu – n.r.) ca suntem aroganti si spunem ca trebuie unita dreapta in jurul nostru. Dar in jurul cui? Al lui Eugen Tomac, oare nimic de invatat din campania de asta iarna cand ne intreba lumea unde sunteti voi, PDL?”, a pornit Blaga atacul. Desi mai tanar, Eugen Tomac nu s-a incurcat in ”politeturi” si i-a dat o replica pe masura liderului PDL.”Vasile Blaga a ajuns un USL-ist simpatic, consecvent doar propriilor convingeri si care actioneaza tot mai hotarat intr-o singura directie, cu un obiectiv final foarte precis. Intai a demonizat, in interiorul PDL, guvernarea Boc, transferand discursul USL in interiorul partidului. Acum a trecut la o alta etapa si vrea un PDL fara presedintele Traian Basescu, exact ce isi doreste USL. Domnule Blaga, dreapta romaneasca se va uni in jurul unor valori, nu in jurul unor persoane”, a precizat Tomac.

Lazaroiu baga si el batul prin gard

Deranjat de ”aroganta” liderului PDL, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a decis sa-i mai scoata acestuia ”fumurile din cap”, amintindu-i de scorul jenant pe care l-a scos la parlamentare.”Blaga se intreaba ipocrit: «daca dreapta nu se uneste in jurul meu, atunci in jurul cui? Al lui Tomac?». Pai sa vedem. Tomac a castigat colegiul in care a candidat fluierand, cu peste 50%. Blaga a intrat cu emotii in Parlament din mila computerului. Adica, pentru cei care nu sunt familiarizati cu sistemul de distribuire a mandatelor: intai au intrat parlamentarii USL, pe urma cei ai PPDD, pe urma cei ai PDL si, la sfarsit, Blaga”, a punctat Lazaroiu.

author avatar
Adelina Ionicel
190 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger