AcasăNewsPNL se impiedica din nou

PNL se impiedica din nou

Ponta da cu flit liberalilor si motiunii lor de cenzura

Una dintre formatiunile pe care se bazau liberalii in sustinerea motiunii lor de cenzura a intors dosul PNL-ului. Este vorba despre Pro Romania lui Victor Ponta.

Ponta da cu flit liberalilor si motiunii lor de cenzura

In mod evident, penelistii se asteptau ca fostul premier PSD si oamenii sai sa se inghesuie la semnarea si votarea motiunii de cenzura, dar calculele lor au dat gres si de aceasta data. Ponta a anuntat ca el si Pro Romania nu sunt interesati de motiunea PNL-ului, partid caruia ii si pun la indoiala capacitatea de a face opozitie. ”In realitate, opozitia suntem noi, pentru ca vorbim despre problemele reale. O sa facem noi, cand e cazul, o motiune de cenzura si ceilalti sunt sigur ca o vor sustine”, le-a dat Ponta peste nas liberalilor. Drept este ca liberalii nu au fost in stare nici macar in luna februarie, cand si strada fierbea contra guvernului PSD, sa-si treaca motiunea de cenzura depusa impreuna cu USR. Asta spre deosebire de PSD, partidul de origine a lui Ponta, care nu a avut probleme atunci cand si-a dat jos Guvernul Grindeanu prin singura motiune de succes din ultimii ani. Ponta stie deci ce spune atunci cand pune la indoiala eficienta si prestatia penelistilor in calitate de opozanti ai puterii pesediste. Daca de la motiune trebuie sa-si ia gandul, chiar daca vor reusi sa incropeasca semnaturile necesare, liberalii pot in schimb sapa in continuare la picioarele scaunului de presedinte al Camerei Deputatilor ocupat de Liviu Dragnea. Le-a dat voie Victor Ponta, care incuviinteaza si el demersul. ”La conducerea Camerei Deputatilor trebuie sa vina altcineva. Cat e Dragnea sef la Camera Deputatilor, nu se pot adopta legile justitiei, de exemplu. Cred ca PSD poate sa nominalizeze un alt presedinte, un om care sa nu aiba dosare”, a binecuvantat Ponta aceasta initiativa a PNL – gest de asemenea insultator pentru ”marele” dar inertul PNL.

author avatar
Simona Badulescu
166 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger