AcasăNewsPlumb: Guvernul sa fie lasat sa-si faca treaba

Plumb: Guvernul sa fie lasat sa-si faca treaba

(foto: Facebook)

Cum in cea mai recenta declaratie sustinuta la Cotroceni, presedintele a criticat felul in care sunt gestionate fondurile europene, social-democrata aflata in fruntea ministerului de resort a iesit la rampa, marti, si i-a dat replica.

(foto: Facebook)

Incepand prin spune ca nu vrea sa intre intr-o controversa, Rovana Plumb a tinut, insa, sa transmita, cat se poate de clar, ca i se pare ca Executivul din care face parte ar trebui lasat sa lucreze. Ba mai mult, social-democrata a dat de inteles ca i se pare ca actualul Guvern se descurca mai bine decat cel condus de tehnocratul Ciolos. „Pentru mine este chiar de neinteles modul in care domnul presedinte a vorbit despre evolutia fondurilor europene in acest an, in primul trimestru, pentru ca in primul trimestru al acestui an, per total fonduri europene, avem o crestere cu 44% mai mare decat in anul precedent. Nu vreau sa intru intr-o polemica, insa aceste conflicte, aceasta incrancenare politica nu ajuta cu nimic (…) la bunul mers al Romaniei. Cred ca ar fi imperios necesar, ca sa il citez pe domnul presedinte Iohannis, ca Guvernul sa fie lasat sa-si faca treaba. Daca avem o certitudine in momentul de fata, aceasta este ca in mod cert acest Guvern este mai bun decat Guvernul Ciolos”, a sustinut Plumb.

Mai mult, ministrul Fondurilor Europene a tinut sa laude comportamentul premierului in relatia cu primul om in stat. „Doamna premier Dancila a avut mereu o atitudine constructiva fata de domnul presedinte Iohannis. S-a purtat mereu cu decenta si eleganta”, a ales sa sublinieze social-democrata Plumb.

Seara trecuta, Klaus Iohannis transmitea, de la Cotroceni, faptul ca „fondurile europene, un nou esec al PSD. (…) PSD are tot felul de prioritati: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinationalele, numai cu fondurile europene nu prea se lupta, pentru ca, daca s-ar lupta in interesul romanilor, ar trage banii si ar realiza investitii. Macar de acolo, daca din fonduri proprii nu reusesc sa faca acest lucru”.

122 afisari

2 COMENTARII

  1. sau cum spunea un clasic in viata:
    „Lasati-ne sa ne pregatim pentru Champions League in liniste ! ”

    si de atunci nu s-au mai apropit din cadere…

  2. Pai va lasa da la banca platesti dublu cireasa cu inscticid 35lei chilu, la Sinesti haiduci, pensii ioc la Tg. Jiu, inflatia 5% musca portofelu iar intre Campina si Bv anul 19 90 2 ore anul 20 18 5 ore. Trenu anul 19 18 Sinaia – B 2 ore, ani Dominus 20 18 Sinaia – B 2 oresi 30 min, Satu Mare Ct 33 ore anu trecut, medicii inchid spitalul iar
    riscam sa murim din greva generala lipsa urgente iar voi protocol cu jidanii. E normal ca presedintele cand are date si mai concrete sa va bage mintea la lob/biped militant.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger