AcasăNewsPerchezitii in Bucuresti si Valcea. Oamenii legii au destructurat o grupare infractionala...

Perchezitii in Bucuresti si Valcea. Oamenii legii au destructurat o grupare infractionala organizata!

Procurorii au efectuat, marti dimineata, nu mai putin de 29 de perchezitii in Valcea si Bucuresti.

Scopul actiunii a fost destructurarea unei grupari infractionale organizate, specializata in comiterea infractiunilor de santaj, inselaciune, spalare de bani si evaziune fiscala.

Gruparea a fost infiintata in 2008, in Valcea, de un numar de cinci localnici, iar la ea au aderat, pe parcurs, si alte persoane.

Conform procurorilor, membrii gruparii identificau persoane potente financiar din mediul de afaceri care erau atrase sa deruleze activitati comerciale cu societatile pe care membrii gruparii le controlau sau carora le erau oferite sume de bani cu dobanda, pentru a sprijini realizarea obiectului de activitate al societatilor partilor vatamate. In fapt intentia membrilor gruparii era aceea de a crea o dependenta a persoanelor vatamate fata de ei.

Ulterior, prin constrangere, victimele erau determinate sa renunte la obtinerea contravalorii serviciilor prestate, respectiv sa plateasca dobanzi exorbitante la sumele pe care le imprumutau.

Procurorii DIICOT anunta ca membrii gruparii au prejudiciat statul cu cel putin 800.000 de euro si ca 13 persoane sunt asteptate la audieri.

author avatar
Cristi Ionita
259 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger