Marian OprisanMarian Oprisan a parut de neoprit, luni, mai ales cand a fost vorba despre fostul social-democrat care a candidat, in urma cu cativa ani, la prima functie in stat.
Mai nou, liderul PSD Vrancea dezvaluie un asa zis- plan, din care nu lipsesc alte doua nume grele ale politicii autohtone. „Planul era urmatorul: ca dupa plecarea lui Traian Basescu de la presedintie, ca sa nu aiba cine sa-i ceara socoteala pentru faradelegile pe care le-a comis, sa ajunga sistemul condus de Victor Ponta – Victor Ponta presedintele Romaniei, George Maior prim-ministru (…) si Gabriel Oprea seful SRI”, sustine Oprisan.
Vicele PSD nu s-a oprit insa aici. „Victor Ponta era prim-ministru si cand el a jucat un rol foarte important in constructia sistemului paralel si in constructia acelor legi care pe unii (…) procurori i-a avantajat in asa fel incat sa comita abuzuri”, mai afirma Oprisan, acelasi care considera ca fostul premier Ponta e „un procuror ratat, pentru ca daca era procuror serios, ar fi fost procuror si in ziua de astazi”.
Mai mult, Marian Oprisan a sustinut, tot cu referire la Victor Ponta, ca „este cel care, de fapt, cu Traian Basescu impreuna si cu George Maior au construit statul de tip ticalos in Romania, permitand unora dintre procurorii si dintre judecatorii din Romania (…) sa faca abuzuri si sa regleze conturi politice in Romania”.
Perioada de dupa 1989 traita de romani este caracterizata de TRADARE,PERVERSITATE si IPOCRIZIE.
TRADAREA, in societatea romaneasca a devenit o parte permanenta a cotidianului politico-social si economico-administrativ. Majoritatea romanilor tradeaza ca ticalosii pe toate planurile si sunt tradati continuu de cei carora le acorda incredere. Tradarea este dureroasa atunci cind simtim cum suntem tradati de oamenii falsi, ticalosi, dar nu si cand noi tradam cu multa usurinta curveasca.
Ignorind aspectul public negativ poate exista si tradare justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de a supravietui.
Actul de trădare semnifica in primul rand lipsa, unei valori umane esentiale, a credintei, a unor convingeri, pentru ca nici un om cu crez adevarat nu poate trada. Tradeaza cel ce nu are nici o credinta si care se ascunde sub masca servilismului, ipocriziei si a falsitatii.
Tradarea este considerata un mare pacat, deoarece viata a dovedit-o ca nu este usor sa decidem impotriva vointei noastre, a tentatiilor ticaloase sau a interesului nostru marsav si putini sunt cei care au vocatia de martiri.
In politica romaneasca postdecembrista nu s-a remarcat nici un caz de loialitate politica cu finalitate glorioasa sau virtute, in schimb s-a putut vedea foarte frecvent tradarea calificata, prin aplicarea diferitelor moduri de operare imorala in interese meschine de partid, de grup sau personal.
In existenta oricarei intelegeri(contract) politice, in drumul spre realizarea tintelor nobile trambitate pentru a fi auzite de creduli, totdeauna au aparut situatii in care cel putin un politician, animat de ganduri negre dusmanoase, imorale a demonstrat ca interesul lui este altul mult mai important, mai presus decat al celorlalti de langa el si atunci a intervenit ruptura in urma caruia s-a urzit tradarea politica ca o alegere egoista, fara a mai interesa ca aceasta este de fapt facuta impotriva, celor cu care a mers impreuna pina in acel punct al unui traseu comun sau a celor care i-au acordat increderea.
Datorita TRADARII, incompetentei si imoralitatii putine obiective politice de interes general, national au mai fost finalizate conform intelegerilor stabilite initial in mod demagogic.
Politicienii romani, pentru a fi alesi, au promis si cautat sa convinga prin viclenie, siretenie si mecanisme demagogice cat mai multi alegatori pentru a le castiga votul sau pentru a le fura picatura de putere publica. Dupa castigarea mandatului marea majoritate a acestor IMPOSTORI (mai ales daca au si imunitate) au tradat, acoperindu-se cu justificarea politicii personale, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant sau semen de-al sau. Ei nu pot dovedi spirit de voluntariat ori de sacrificiu.
In acest context este clar ca majoritatea POLITRUCILOR care acorda TRADARII rang de virtute nu mai pot dovedi DEMNITATE deoarece, sunt lipsiti de anumite valoari umane, cinste, merite morale si de instictul politic suprem de a preţui omul sau de a manageria destine umane.
In cazul unor conflicte sociale, niciodata nu se poate clarifica situatia despre cine a tradat primul, pentru ca frustrati de pierderea suferită, cei care se simt sacrificati, se arata a fi tot politicienii stapaniti de ura si egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile tradari. Astfel ei devin victime artificiale si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.
“Calea TRADARII NATIONALE totdeauna a fost croita de/prin politica”. Cateva maxime cu referire la tradare sustin cele consemnate: “Servilismul este masca tradarii”- Francesco Orestano ; “Nu este credincios faţă de nimeni şi de nimic cel ce-şi poate trăda tovarăşul de trudă”- Antoine de Saint-Exupery; “Trădarea niciodată nu-nfloreşte desi e un spin. De ce oare? De-ar înflori n-ai mai putea să-i spui trădare” – John Harington
N-am inteles-o pe-aia cu „procuror ratat”. Adica procuror e un fel de aspirational?! Ce structura psihologica are un individ care-si doreste sa devina procuror? Sunt niste probleme mari de moralitate si integritate la niste oameni pregatiti sa devina „ceva” cu privilegii uriase, ca nu mai poti accepta ca asta e o profesie in legatura cu legea…Termenul e total compromis, nu ca ar mai fi avut nevoie de dezmatul postdecembrist, aveau, deja, un portofoliu fondat in anii stalinismului. Dar, dupa ce au distrus o tara, pe care au transformat-o in „republica procurorilor” si au rasturnat ordinea fireasca, dupa abuzurile inimaginabile si vietile distruse, dar, mai, ales pentru distrugerea increderii in lege a acestui popor prea tolerant, e nevoie ca aceasta profesie sa dispara in negura de unde a venit, cu toate privilegiile, reflexele totalitare si privilegiile ei. E timpul sa fie respectata Constitutia in litera si spirit, adica, parchetul sa fie pe parchet, ca avocat al statului si atat, langa avocatul apararii. Si pentru istorie, sa se faca un studiu, complex al devenirii acestei „profesii”. Uitati-va la ei, dupa ani buni, in care au fost orice altceva, reflexul tortionar nu le dispare, „pun astia ceva” in scoala de procurori…Poate in scoala de securisti sa-i gasim explicatia, ca romanul uita repede si de la „moarte securistilor” strigat in strada in 12 ianuarie 1990, am ajuns la urletele disperate ale tefelogilor, intru apararea lanturilor si a dreptului la pupat binom, mai mult, avem partid parlamentar care apara interesele (ilegale!) ale securitatii…Poate un control psihiatric general nu ne-ar strica…