AcasăNewsOperatiile in strainatate, decontate obligatoriu de stat

Operatiile in strainatate, decontate obligatoriu de stat

Romanii care opteaza pentru efectuarea unor operatii chirurgicale in strainatate pot cere statului sa deconteze costurile interventiei.

Tratamentele ce nu pot fi efectuate in Romania sunt decontate 100%

Tratamentele medicale in strainatate, preferate celor similare din Romania, vor fi decontate de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate(CNAS), incepand din octombrie 2013. Prevederea este stipulata intr-o Directiva a Comisiei Europene, conform careia statul este obligat sa achite contravaloarea interventiilor chirurgicale si/sau a tratamentelor medicale efectuate de cetateni europeni in alte state UE decat cel de resedinta. Totusi, este bine de stiut ca Directiva CE permite decontarea acelor cheltuieli in anumite conditii.

Tratament ca-n Vest, decontare ca-n Est

Astfel, CNAS  va face deconturi  in cuantumul egal cu valoarea interventiei medicale efectuate in Romania. Concret, daca o operatie costa in Austria 3.000 de euro, de exemplu, iar pentru aceeasi interventie in Romania este stabilita o contravaloare de 1.000 de euro, solicitantului i se va deconta doar suma de 1.000 de euro. Totodata, daca un strain din UE va dori sa se trateze in tara noastra, casa de sanatate de care apartine  ii va achita in Romania tariful din tara sa. Revenind la cetatenii romani, in cazul operatiilor care nu pot fi efectuate sub nicio forma in Romania, statul deconteaza, de regula, 100% din cheltuieli.

author avatar
Arpad Dobre
2.234 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger