Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Nu trebuie sa ne placa tot ce face un mare scriitor

Nu trebuie sa ne placa tot ce face un mare scriitor

Autor:

Cartarescu nu-i vedeta bibliotecii mele. Am mai scris ca, pentru multi prostoboi din presa, literatura romana a inceput cu Mircea Cartarescu. Dar mi se pare mizerabil sa-l injuri chiar si atunci cand e nominalizat (mai e?) pentru Premiul Nobel. Motivul? A fost unul dintre bursierii ICR. E adevarat ca intelectualul neintregit Patapievici (stiu exact ce sustin — unul care spune ca nu a citit „Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu, pentru ca acesta a scris si „Drum fara pulbere”, este un neintregit, un dogmatic) si-a servit si clientela, stricand bani pe multi cretini fandositi.

 

Dar la fel de adevarate sunt alte doua lucruri. 1. Cartarescu merita investitia. 2. Patapievici a facut mai mult pentru cultura romana decat incremenitul Buzura, autorul unor caramizi plicticoase si pline de soparle ametite, pe gustul activistilor ca Iliescu Ion. Lui Cartarescu i-au adus mari deservicii consilierii lui Basescu, atunci cand acestia l-au sfatuit pe rudimentarul presedinte sa declare ca s-a delectat cu „Levantul”. Nu cred ca sunt 100 de romani care au inghitit cap-coada „Levantul”. Asa cum Cartarescu recunoaste ca n-a parcurs tot Musil sau Proust, marturisesc si eu ca am sarit ca la sotron prin „Levantul”. Basescu, in schimb, sunt convins ca n-a citit 7 randuri si n-a priceput vreun picior, ce picior, vreo unghie, vreo batatura de vers din „Levantul”. Domnul presedinte e un mesean de gluma groasa. „Levantul” e pentru calofili si ludici. Cartarescu te plimba prin poezia romana veche si o parodiaza cu „schepsis” — na, ca am folosit si un cuvant pe intelesul lui Basescu. Si cand te gandesti de ce a fost murdarit Cartarescu!

Pana la urma, detractorii care politizeaza literatura (nimic nou) au reusit si ceva bun. Revoltat din cauza injuraturilor, m-am dus si am cumparat „Ochiul caprui al dragostei noastre”, de pe esplanada din Mamaia. De la „Frumoasele straine” nu mai citisem nimic de Cartarescu. A legat cateva articole si povestiri si i-a iesit o carte autobiografica zguduitoare. In capitolul care poarta numele volumului, despre tragedia fratelui sau geaman, mort la 5 ani si jumatate, hartia se transforma intr-o pata de sange care zvacneste si urla. O asemenea nenorocire l-a lovit si pe Petru Popescu. A descris-o in „Intoarcerea” si in „Supleantul”. In „Ochiul caprui al dragostei noastre”, coplesitoare sunt si „Ada-Kaleh” — visul scufundat, Atlantida Romaniei, tineretea disparuta — si prima intalnire cu marea a lui Cartarescu. Aici am fost putin invidios. Si sunt deplasat marturisind de ce. De cand m-am insurat cu o constanteanca, drumurile mele si perioadele de timp petrecute in Dobrogea s-au inmultit. M-am apropiat nepermis, rusinos de mult de mare si nu mai pot sa scriu, ca la 25-30 de ani, despre efuziunile ei metalurgice, despre fagurii ei verzui.

Pentru “Ochiul caprui al dragostei noastre”,  Cartarescu isi merita locul.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 19-09-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!