AcasăNewsN-au mai primit lemne de foc din 2014

N-au mai primit lemne de foc din 2014

Este o cruda realitate. Locuitorii satului Valea Putnei, din comuna Pojorata, nu au primit lemne de foc, pentru iarna aceasta. De fapt, n-au mai primit din 2014.

”Atunci am primit ultima data. Desi conform legii ar trebui sa primim cam 15 metri cubi de lemn de foc,  de familie, dar cand am fost la Primarie sa vedem daca macar anul asta vom primi aceasta cota, de acolo ni s-a raspuns ca ”lemnul din zona e al lor, si fac ce vreau ei cu acesta. Il vand cui vor ei”, a declarat, Aristide Maxim unul din locuitorii comunei. ”Atunci, in urma cu patru ani, noi dadeam cam 700 de lei pe intreaga cantitate, dar macar o luam, pe cand azi trebuie sa ne milogim la agentii economici, daca acestia au lemn de dat pentru populatie. Il gasesti cu greu, la sosea, cu 250 lei metru cub, lemn de foc format din deseuri” a mai completat Maxim. In perioada 2008-2014, Primaria din Pojorata a incarcat preferential cu diferite cantitati, pe diferiti cetateni, lucru care s-a dovedit a fi adevarat. Pana la urma s-a deschis  si dosar, pana la urma acesta s-a… pierdut. Practic, acum, repartitiile catre cetateni se dau prin Ocolul Silvic, care le directioneaza catre agentii economici din zona. Asa a inteles sa rezolve problema primarul Codreanu, prin coada sa de topor, Consiliul Local. Reamintim ca, temperaturile in zona, in ultima saptamana, au fost -15…-20 de grade Celsius. O posibila motivatie neoficiala a acestei situatii ar sta in conflictul dintre localnici si primarul Codreanu privind viitoarea groapa de gunoi care ar trebui data in exploatare, dar care a fost construita impotriva legii.

author avatar
Catalin Dumitrescu
286 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger