AcasăNewsMuncitorii detasati, cel mult 12 luni in UE

Muncitorii detasati, cel mult 12 luni in UE

UE face promisiuni: la munca egala, salarii egale

Ministrii UE ai muncii au ajuns la un compromis privind durata pe timpul careia un lucrator poate fi detasat: maximum un an dar cu posibilitatea unei prelungiri cu sase luni, la cererea motivata a firmei unde lucreaza.

UE face promisiuni la munca egala salarii egale

Din cele 28 de tari UE, doar patru s-au opus acestui acord: Polonia, Ungaria, Letonia si Lituania. Este vorba de acordul cu privire la durata detasarii muncitorilor, sistem care permite europenilor sa lucreze intr-o tara straina platind taxele in tara de origine: maximum 12 luni (ceea ce a cerut Franta) plus o prelungire posibila. Dupa aceasta perioada, lucratorul detasat isi va plati taxele in tara in care lucreaza. In privinta Frantei, lucratorii detasati au fost un subiect de baza al campaniei presedintelui Macron care a facut din acest dosar o prioritate. Franta a mai fost nevoita sa cedeze in sectorul transportului rutier, un punct deosebit de delicat, pentru ca tarile din grupul de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia), dar si Spania si Portugalia, erau ingrijorate de consecintele negative ale reformei asupra soferilor lor. Extinderea UE in Est in 2004, cu sosirea a noi tari membre, cu nivel de trai si salarii mai mici, a condus la o concurenta neloiala intre firme si la dumping social. Cu noua reforma, care urmeaza sa fie discutata si la Strasbourg de Parlamentul European, si care ar fi aplicabila din 2021, toate regulile valabile pentru muncitorii locali se vor aplica si celor detasati. La ora actuala, un muncitor detasat in Occident este platit cu salariul minim din tara unde lucreaza iar contributiile sociale sunt platite in tara de origine. Noul acord prevede ”la munca egala, salariu egal”. Spre exemplu, un zidar roman care lucreaza in Franta nu va incasa numai salariul minim din sector ci si primele, sporurile sau bonusurile pe care le incaseaza omologul sau francez, obiectivul fiind reducerea concurentei neloiale in sanul UE. Numarul lucratorilor detasati a crescut cu 45% in perioada 2010-2014, potrivit statisticilor UE. In 2014, existau 1,9 milioane de detasari in UE. Dar in total muncitorii detasati nu reprezinta decat 0,7% din numarul total al angajatilor din spatiul comunitar.

author avatar
Bogdan Borcea
185 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger