AcasăNewsMS anunta masuri suplimentare pentru limitarea epidemiei de rujeola

MS anunta masuri suplimentare pentru limitarea epidemiei de rujeola

Cu scopul declarat de a reduce incidenta cazurilor de rujeola, in conditiile in care deja au fost confirmate sapte decese provocate de pojar, Ministerul Sanatatii (MS) a luat decizia modificarii calendarului de vaccinare ROR, adica impotriva acestei boli considerate a se incadre intre cele ale „copilariei”.

Hotararea, despre care oficialii MS anunta, vineri, ca a fost luata de comun acord cu expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ai Institutului National de Sanatate Publica, precum si ai Societatii de Medicina Familiei si ai UNICEF-ului, este inclusa intr-un intreg plan de masuri suplimentare menite sa limiteze extinderea epidemiei de rujeola, cu care s-a anuntat inca din toamna ca se confrunta Romania. De altfel, din comunicatul Ministerului aflam ca pana la aceasta ora au fost diagnosticate nu mai putin de 1.725 de cazuri, in 32 de judete, cele mai multe imbolnaviri fiind in Arad -454, Mures -238 si Timis – 240.

Prima masura este aceea a coborarii pragului de varsta in cazul vaccinarii cu prima doza de ROR, cu trei luni, adica pana la 9 luni. „Copiii vaccinati mai devreme conform acestei prevederi vor fi apoi vaccinati conform Programului National de Imunizare la varsta de 12 luni si la varsta de cinci ani”, anunta institutia.

Totodata, in baza recomandarii specialistilor de la Organizatia Mondiala a sanatatii, se are in vedere imunizarea copiilor de sub 5 ani, care nu au fost vaccinati niciodata cu ROR, dar si a micutilor cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani, carora nu li s-au facut doua doze din vaccinul amintit.

sursa foto: Facebook/MS

250 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger