AcasăNewsMonica Iacob Ridzi, posibil candidat al PPDD la parlamentare

Monica Iacob Ridzi, posibil candidat al PPDD la parlamentare

Monica Iacob Ridzi

Monica Iacob Ridzi ar putea candida la alegerile parlamentare din partea PPDD.

 

Monica Iacob Ridzi

Potrivit unor surse politice, citate de Antena3, Monica Iacob Ridzi ar urma sa candideze pe listele PPDD la alegerile parlamentare de la sfarsitul acestui an. Ridzi a demisionat pe 19 septembrie din PDL, despre care a spus ca e un partid „al dublei masuri”.

Mai mult, fostul ministru al Tineretului si Sportului, acuzata de abuz in serviciu intr-un dosar privind organizarea unor evenimente publice, s-a plans si ca nu a fost sustinuta de fostii colegi. „Daca in urma discutiilor pe care am cerut sa le port si in care as fi fost lasata sa-mi expun punctele de vedere, sa-mi prezint argumentele, sa aduc dovezile neimplicarii mele in fapte penale as fi fost mai atent ascultata, daca unii colegi s-ar fi abtinut de la a face declaratii publice la adresa mea sau a familiei mele, in toti acesti ani, fara a avea minima decenta sa ma consulte, as fi inteles sa respect orice decizie a partidului, inclusiv cea legata de o posibila necandidatura a mea in 2012”, spunea Monica Iacob Ridzi intr-o conferinta de presa.

author avatar
eNational
166 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger