AcasăNewsMircea Geoana, chemat la audieri in dosarul "MITA LA PSD"

Mircea Geoana, chemat la audieri in dosarul „MITA LA PSD”

Senatorul Mircea Geoana si afaceristul Cristian Burci sunt asteptati sa dea explicati in dosarul „MITA LA PSD”, dosar in care sunt judecati, deja, Gheorghe Bunea Stancu, presedintele Consiliului Judetean Braila, si afaceristul Ioan Niculae.

Dosarul a pornit de la mai multe informatii conform carora Gheorghe Bunea Stancu i-ar fi solicitat afaceristului Ioan Niculae suma de un milion de euro pentru campania electorala din 2009, cand Mircea Geoana a candidat la alegerile prezidentiale.

Bunea Stancu a fost acuzat de folosirea influentei autoritatii ce rezulta din functia de conducere intr-un partid pentru a obtine pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Niculae a fost acuzat de complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Desi procurorii DNA au anuntat ca suma de bani a ajuns la Bunea Stancu prin intermediul INSOMAR, companie detinuta de Sorin Ovidiu Vintu, magistratii de la Judecatoria Sectorului 1 i-au achitat, in 2013, pe Niculae si Bunea Stancu.

Totusi, procurorii au depus apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucuresti, unde vor fi audiati si Mircea Geoana si Cristian Burci, ambii in calitate de martori. Cei doi sunt asteptati sa dea cu subsemnatul la Curtea de Apel Bucuresti pe 19 februarie, cand va fi audiat si Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana.

author avatar
Cristi Ionita
203 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger