AcasăNewsMircea Dinescu ranit usor in accident. BMW-ul sau e zob

Mircea Dinescu ranit usor in accident. BMW-ul sau e zob

Poetul Mircea Dinescu a fost ranit usor intr-un accident de circulatie petrecut miercuri la pranz, in localitatea Draghiceni, judetul Olt, in timp ce se indrepta catre Bucuresti dinspre Cetate, masina pe care o conducea fiind complet distrusa.

Dinescu a declarat ca masina sa, un SUV BMW, avea niste probleme tehnice, iar el intentiona sa o repare odata ajuns la Bucuresti. „Aveam vreo doua becuri aprinse in bord, semn ca erau ceva probleme. Nu le-am neglijat, aveam de gand sa rezolv totul la Bucuresti, insa nu am mai reusit sa ajung”, a spus Dinescu, miercuri la pranz, pentru Mediafax.

Poetul a povestit ca la un moment dat pe drum, in timp ce avea putin peste 100 de kilometri la ora, una dintre roti i s-a blocat, masina iesind de pe sosea si izbindu-se de un copac.

„Din fericire nu era aglomerat, iar din sensul opus nu venea nimeni. M-am izbit de un pom de pe marginea drumului, iar masina a fost complet distrusa. Eu am scapat doar cu cateva julituri, deci nu s-a intamplat, slava Domnului, nimic grav”, a declarat Dinescu.

El a mai spus ca a fost testat de politisti pentru alcoolemie, rezultatele indicand ca nu a baut absolut nimic, la momentul transmiterii acestei stiri el declarand ca se afla „intr-un cabinet medical pentru a-i fi ingrijite ranile minore”.

„Am scapat doar cu cateva julituri, deci pot spune ca am mai fentat o data moartea. Dusmanii mei sa mai astepte”, a declarat Dinescu.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Ot, comisar Claudia Radu, Mircea Dinescu conducea un autoturism BMW pe DN 6 Caracal-Craiova, iar la un moment dat masina a parasit partea carosabila si s-a izbit de un pom de pe marginea soselei.

„Soferul a suferit traumatisme usoare si a fost transportat la Spitalul din Caracal”, a declarat Claudia Radu. In prezent Politia Rutiera cerceteaza imprejurarile in care s-a produs accidentul.

 

723 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger