AcasăNewsMesaj de suflet al colegilor de la ISUJ Iasi, dupa prabusirea elicopterului...

Mesaj de suflet al colegilor de la ISUJ Iasi, dupa prabusirea elicopterului SMURD: „Ne-au parasit patru oameni deosebiti”

Familiile celor patru salvatori, dar si cea a ISU sunt greu incercate de pierderea a medicului Mihaela Dumea, a pilotului Doru Gavril, a copilotului Voicu Socae si a asistentului medical Gabriel Sandu. In urma lor raman regrete imense, dar si mult respect.

La o zi de cand Romania a pierdut patru oameni dedicati misiunilor de salvare, intr-o vineri mai trista ca oricand, in care in Republica Moldova a fost decretat doliul national, din directia colegilor celor patru victime ale cumplitului accident de elicopter produs in raionul Cantemir, de dincolo de Prut, a fost facut public un mesaj plin de emotie si de regrete.

Este vorba despre ganduri exprimate de personalul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Iasi, pe site-ul institutiei, intr-un moment extraordinar de greu pentru salvatorii de la ISU, acela in care se vad nevoiti sa accepte ca nu ii vor mai revedea printre ei, la lucru, pe pilotul Doru Gavril (53 de ani), pe copilotul Voicu Socae (36 de an), pe medicul si asistentul universitar Mihaela Dumea (39 de ani) si nici pe asistentul medical principal Gabriel Sandu, (38 de ani). Toti cei patru au pierit deunazi, in timp ce se aflau in misiune in tara vecina, in drum spre Cahul, de unde se pregateau sa preia un pacient.

Ancheta menita sa stabileasca exact cum s-a produs tragedia e in plina desfasurare. In acest sens, procurorii romani colaboreaza cu cei moldoveni, in vederea lamuririi, cat mai repede cu putinta, a circumstantelor producerii accidentului aviatic in urma caruia 5 copii au ramas orfani.

Redam in cele ce urmeaza, inregral, mesajul colegilor celor patru salvatori:

„Incepand de ieri, suntem mai putini. Ne-au parasit patru oameni deosebiti, care vor lasa in inimile noastre un gol imens. Simtim ca familia noastra a ramas acum mai saraca si pierderea colegilor dragi nu o va putea inlocui nimic.

Cuvintele ne lipsesc pentru a exprima starea de adanca solidaritate, compasiune si tristete cauzata de pierderea ireparabila a acestor oameni de valoare. Dar aceasta pierdere, nu face decat sa sublinieze sacrificiul tragic si inaltator a celor care si-au ales ca principala misiune in viata salvarea oamenilor, chiar si in cele mai grele conditii.

Rugam pe Dumnezeu sa aseze de-a dreapta Sa intregul echipaj si sa ajute familiile sa reziste si sa-si revina dupa tragedia prin care trec.

In aceste momente, gandurile noastre se indreapta catre familiile, prietenii, colegii si catre toti cei in sufletul carora va fi pastrata vesnic recunostinta pentru acesti salvatori.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Personalul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Iasi”

sursa foto: isujis.ro

author avatar
Cristina Stefan
187 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger