AcasăNewsMeditatorul Iohannis nu a dat niciun ban statului

Meditatorul Iohannis nu a dat niciun ban statului

ANAF il infunda pe presedinte

Conform ANAF, profesorii Klaus si Carmen Iohannis nu au declarat venituri provenite din meditatii in perioada 2000 – 2015, prin urmare nici nu au platit impozit.

ANAF il infunda pe presedinte

Curios sa afle daca sotii Iohannis au platit impozite pentru banii obtinuti din meditatii (bani despre care Klaus Iohannis spune ca au stat la baza crearii micului sau imperiu imobiliar), Varujan Vosganian s-a adresat ANAF. Dupa ce a si-a verificat registrele, institutia a precizat ca sotii Iohannis nu au declarat, incepand cu anul 2000 si pana in prezent, venituri obtinute din meditatii ”asa cum sunt ele definite de codurile CAEN” ci doar venituri realizate din ”salarii, chirii, dividende, proprietate intelectuala precum si alte venituri declarate de angajatori”. Cat priveste situatia anterioara anului 2000, ANAF a precizat ca nu exista o evidenta electronica ci doar una scrisa iar documentele in cauza se afla in prezent la Arhivele Nationale, motiv pentru care institutia nu poate oferi date. Oricum, exista suspiciunea rezonabila ca sotii Iohannis au procedat si inainte de 2000 la fel ca dupa acest an, respectiv ca nu au platit impozit pentru banii din meditatii. Fara doar si poate, multi profesori ocolesc Fiscul cand este vorba de castigurile obtinute din meditatii, dar nu se cunoaste un al doilea caz in care cineva sa-si fi putut cumpara sase case de pe urma acestei activitati. Dat fiind si auto-denuntul facut de Iohannis cand a sustinut ca si-a cumparat casele din meditatii, nu ar fi exclus ca ANAF sa fie nevoit sa-i calculeze retroactiv niste impozite actualului presedinte, care oricum a declarat singur ca este ghinionist in materie de meditatii.

author avatar
Simona Badulescu
450 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger