AcasăNewsMedicii argeseni, din nou in alerta: Peste 10 copii, internati cu simptome...

Medicii argeseni, din nou in alerta: Peste 10 copii, internati cu simptome de toxiinfectie alimentara

O noua situatie nedorita, in judetul Agres, dupa valul de imbolnaviri ale bebelusilor care au ajuns in Capitala, cu probleme renale, fiind diagnosticati cu sindrom hemolitic-uremic.

UPDATE 2: Noile date din directia cazului de la scoala din Pitesti indica faptul ca numarul copiilor internati cu suspiciune de toxiinfectie alimentara a crescut la 26. Ancheta menita sa scoata la iveala conditiile in care s-a preparat mancarea servita copiilor e in plina desfasurare.

Va prezentam, in cele ce urmeaza, integral, cele mai recente informatii facute publice din directia Ministerului Sanatatii:

„Agentul economic care a preparat si a livrat hrana copiilor de la Scoala Gimnaziala nr. 16 din Pitesti si-a suspendat activitatea, incepand cu data de 6 martie 2016, pana la finalizarea anchetei epidemiologice.

Conform informarii DSP Arges, numarul copiilor internati cu suspiciune de toxiinfectie alimentara de la Scoala Gimnaziala Nr.16 din Pitesti a crescut la 26. Acestia au varste cuprinse intre 8 si 11 ani.

In continuarea investigatiei epidemiologice si din reluarea discutiilor atat cu elevii, cat si cu parintii acestora reiese faptul ca s-a consumat atat piept de pui la grill, cat si pulpe de pui la cuptor, cu piure de cartofi sau pilaf de orez, cu salata de varza cruda, iar ca desert copiii au primit prajitura cu miere si ciocolata sau biscuiti. Toti copiii au afirmat ca au consumat branza telemea vrac cu smantana si mamaliga.

In acest context, echipa DSP Arges a recoltat probe de apa din bucatarie si sala de mese, probe din meniul din data de 03.03.2016, precum si probe din apa imbuteliata de izvor, necarbogazoasa, utilizata de copii in timpul mesei. De asemenea au fost recoltate 10 tampoane de suprafata din bucatarie.

Avand in vedere datele existente, DSP Arges continua ancheta epidemiologica a focarului de toxiinfectie alimentara la locatia in care agentul economic, a preparat alimentele copiilor din Scoala Gimnaziala Nr.16 Pitesti”.

UPDATE: Ministerul Sanatatii a anuntat ca in cursul zilei Directia de Sanatate Publica Arges a transmis catre Centrul National de Supraveghere si Control Boli Transmisibile, Institutul de Sanatate Publica Bucuresti si Prefectura Arges o alerta privind aparitia „unui focar de infectie” la Scoala Gimnaziala Nr.16 din Pitesti, „in urma consumarii unor alimente posibil alterate”.

Oficialii MS precizeaza, totodata, ca atat sambata, cat si duminica s-au prezentat camera de garda a spitalului de Pediatrie din Arges nu mai putin de 14 copii, cei mai mici avamd varsta de 7 ani si cei mai mari 11 ani. Elevii au avut febra si au acuzat dureri abdominale, greata, frisoane , ulterior varsaturi si scaune diareice, fiind internati cu suspiciune de toxiinfectie alimentara. Momentan, un copil e internat la Sectia Boli Infectioase Copii a Spitalului de Urgenta Pitesti, in timp ce restul sunt pacienti ai Spitalului de Pediatrie Pitesti.

„Din afirmatiile parintilor insotitori, precum si din cele ale copiilor internati, reiese faptul ca in data de 03.03.2016 orele 12.30, au consumat in incinta Scolii Gimnaziale Nr.16 Pitesti, in cadrul programului after-school, la masa de pranz un meniu format din branza cu mamaliguta, pulpe de pui la cuptor cu piure de cartofi si salata de varza alba. Tot din afirmatiile copiilor internati, pulpele prezentau semne de alterare”, se precizeaza in comunicatul ministerului, in care se mentioneaza si faptul ca meniul a fost asigurat de o firma privata.

––––––

De aceasta data, prin momente greu de imaginat au trecut parintii a 12 elevi inscrisi in clasa I la o scoala generala din orasul argesean. Copiii lor s-au simtit rau si au ajuns, seara trecuta, in grija medicilor pitesteni. Toti micutii au fost internati, dupa ce au prezentat simptome specifice unei toxiinfectii alimentare, primind tratament de specialitate.

Din cate se pare, elevii au inceput sa se simta rau dupa ce ar fi mancat la un after-school, anunta ziarulprofit.ro, din incinta unitatii de invatamant la care si studiaza. Odata data alarma, autoritatile au inceput verificarile. Potrivit presei locale, prefectul Argesului, Cristian Soare, a confirmat faptul ca inspectorii de Sanatate Publica fac o ancheta, pentru a stabili sursa aparitiei problemelor alimentare ale micutilor.

Cazul a ajuns la urechile opiniei publice la o zi dupa ce s-a aflat ca mai multi elevi din localitatea galateana Pechea au ajuns la spital, dupa ce au baut lapte, la scoala. Si in acel caz se face o ancheta.

476 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger