Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Maternitatea Bacău, câmp de luptă între doctori

Maternitatea Bacău, câmp de luptă între doctori

Autor:

La jumătatea anului trecut, medicul ginecolog George Ovidiu Bălan, de la Spitalul Județean de Urgență din Bacău, a fost condamnat definitiv la 10 luni de închisoare, cu suspendare, și o perioadă de probațiune de 2 ani și 10 luni, pentru infracțiunea de neglijență în serviciu. Doctorul, în vârstă de 58 de ani, și-a acuzat colegii de spital că l-au trădat. La rândul lor aceștia îi reproșează doctorului Bălan că a încercat să scape de dosar mințind anchetatorii. În spital au apărut tot felul de speculații despre doctorul Bălan. Conflictele cu colegii s-au acutizat, mulți dintre aceștia fiind disperați și terorizați de acțiunile doctorului. Doctorul Bălan îi șicanează zilnic, spun surse din spital, cu scopul declarat de a se răzbuna pentru că, ar spune el, ura dintre doctori este cea mai nobilă formă de ură. În timp ce managerii unității medicale se străduiesc să mușamalizeze conflictul de teama unui scandal public, maternitatea din Bacău a devenit un câmp de luptă între doctori.

 

 

dr.Balan 3 408x500 Maternitatea Bacău, câmp de luptă între doctori

Fătul mort, doctorul în vacanță
În urmă cu șapte ani, doctorul G.O. Bălan avea în observație o pacientă însărcinată. Femeia fusese programată pentru operație de cezariană în data de 2 august, însă pe data de 27 iulie l-a sunat pe acesta pentru a o interna mai devreme. Cu toate că mai avea câteva zile de concediu, doctorul Bălan a venit la spital și i-a făcut femeii internarea sub parafa sa, după care a plecat să-și continuie concediul care se termina pe data de 30 iulie. Pe 31 iulie, într-o sâmbătă, asistenta a alarmat echipa medicilor de gardă pe motiv că nu se aud bătăile inimii fătului. În urma ecografiei s-a constatat că acesta era mort, iar doctorul Bălan a fost chemat la spital. A urmat operația de cezariană. Apoi doctorul Bălan a concluzionat cauza decesului ca fiind “nod adevărat de cordon”. Nodul adevărat de cordon este o afecțiune greu de depistat, cauzată de mișcările fătului, care trece printr-o buclă a cordonului ombilical. Acest nod poate cauza afecțiuni ale fătului prin ștrangularea unor vase de sânge sau organe pe timpul evoluției intrauterine, dar poate provoca și moartea atunci când începe travaliul nașterii, iar fătul este sugrumat cu cordonul ombilical dacă nu se intervine chirurgical în timp util.

Le-a cerut colegilor să-i mintă pe anchetatori

Diagnosticul pus de doctorul Bălan a fost însă contrazis de colegii săi în urma autopsiei. Aceștia au constatat o restricție de creștere, precum și anomalii ale placentei. Ceea ce presupunea că doctorul Bălan, care era medicul curant al gravidei, ar fi trebuit să știe încă din timpul sarcinii despre afecțiune. Doctorul Bălan a mai susținut în fața anchetatorilor că spitalul nu are în dotare ecograf și din această cauză nu a putut depista afecțiunile fătului în timp util, cerându-le colegilor să declare același lucru. Doar că respectivul ecograf exista în inventarul spitalului, așa că nimeni nu a avut curajul să mintă în declarații. Apoi doctorul Bălan a încercat să arunce vina pe colegii lui care s-au ocupat de pacientă pe scurta perioadă a internării. Dar nici de data aceasta nu a reușit să-i convingă pe anchetatori deoarece, atunci când a semnat internarea sub parafă proprie, doctorul Bălan a preluat și responsabilitatea pacientului său. Conform regulamentului, când un doctor curant aflat în concediu își internează pacientul, este obligat să facă cerere de întrerupere a concediului. Așa că judecătorii din Bacău l-au condamnat definitiv pe doctorul George Ovidiu Bălan la 10 luni de închisoare cu suspendare și 2 ani și 10 luni de probațiune, precum și la plata de despăgubiri. Iar doctorul Bălan, plin de “ură nobilă” a promis să se răzbune pe toți colegii săi care au refuzat să-l acopere în timpul anchetei.

Doctori și pacienți terorizați de ginecologul condamnat

“Efectiv, am probleme în a-mi exercita meseria de medic, in cadrul maternitații, din cauza doctorului Ovidiu George Balan, care permanent mă urmărește, îmi verifică fiecare chitanță și diagnostic, mă filmează, pozează protocoalele operatorii, îmi instigă pacientele să mă reclame, nu-mi predă garda la schimbul dintre ture. Zilnic spune tuturor colegilor că eu sunt vinovată de condamnarea lui si că nu se va lăsa până când nu se va razbuna!”. Aceasta este declarația unuia dintre medicii din Spitalul Județean de Urgență Bacău, terorizați de doctorul Bălan. El mai povestește “cum este să lucrezi în timp ce un alt doctor te pândește pe holul secției cu un reportofon în mână, făcându-ți fotografii cu telefonul ție și pacientelor tale”. Ba chiar să te trezești în sala de operații cu cineva care filmează, fără a fi echipat steril sau fără să fie autorizat să se afle acolo. Plângerile la Comisia de Etică a spitalului au rămas însă fără efect, deoarece s-a mizat pe împăcarea părților și stingerea conflictului de la sine.

Se consideră discrimnat pentru că suferă de hepatita C
Între timp, doctorul G. O. Bălan își desfășoară activitatea atât la Spitalul Județean de Urgență Bacău cât și la Policlinica cu Plată din oraș, unde ocupă funcția de director. Condamnarea penală nu i-a afectat funcția de conducere. Contactată oficial, conducerea Direcția de Sănătate Publică Bacău, în subordinea căreia se află Policlinica cu Plată, ne-a răspuns că la data numirii lui Bălan ca director al Policlinicii, în 2010, acesta nu avea nicio condamnare penală, deci avea cazierul curat. Cât despre condamnaea definitivă din 2017 și faptul că nu s-a luat nicio măsură cu privire la funcția managerială a doctorului Bălan, DSP evită să comenteze. Cazierul nu este însă singura problemă a doctorului. El este cunoscut ca fiind bolnav de hepatită. Hepatita C este o afecțiune contagioasă a ficatului care se transmite, în primul rând, prin intermediul sângelui. Cu toate acestea, nu există interdicții pentru medicii infectați cu acest virus, atâta timp cât urmează un tratament și își asumă obligația de a se proteja în relația cu pacienții. Îngrădirea activității poate fi considerată discriminare, atâta timp cât respectivul are avizul medicului de medicina muncii. Contactat telefonic, managerul SJU Bacău ne-a declarat că va declanșa o anchetă pentru a verifica dacă avizele date de medicina muncii pentru doctorul Bălan sunt reale și dacă acesta a declarat că suferă și se tratează de hepatita C. Colegii doctorului Bălan pun comportamentul violent al acestuia și pe seama unei afecțiuni psihice. Datele din dosarul psihiatric nu pot fi însă obținute decât pe cale oficială de către conducerea instituției unde doctorul Bălan își desfășoară activitatea, ceea ce ar urma să se întâmple în viitorul apropiat.

Acuzat că a bătut două femei

În urmă cu aproximativ 10 ani, într-o parcare a unui hypermarket din Bacău, două surori și mama acestora puneau cumpărăturile din cărucior în portbagajul mașinii. Așa cum povestește una dintre ele, parcarea era aproape goală însă șoferul unei mașini a vrut neapărat să parcheze pe locul de lângă mașina lor, acolo unde era coșul cu cumpărături. Mai mult, a intrat în respectivul spațiu, lovind căruciorul. Ce a urmat este incredibil. Și acum, după atâta timp, femeia abia își stăpânește plânsul când povestește. Doctorul ginecolog George Ovidiu Bălan, căci despre el este vorba, s-ar fi dat jos din mașină și le-a luat la bătaie pe femei. Acestea abia au fost scăpate din mâinile lui de către un polițist aflat în timpul liber. S-a deschis un dosar penal, 33/P/2007 pentru loviri și alte violențe, fapt confirmat oficial de către Parchetul Buzău. Una dintre victime, Daniela, azi în vârstă de 50 de ani, a avut nevoie de 16 zile de îngrijiri medicale. Doar că la Bacău s-a făcut tot posibilul ca acest dosar să fie clasat. Ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat. Procurorii propuseseră neînceperea urmăririi penale. Victima s-a dus la București și a depus o plângere, obținând strămutarea cauzei la Ploiești iar de acolo s-a cerut reînceperea cercetării penale. Între timp mama victimei a decedat iar victima, Daniela, s-a îmbolnăvit de cancer. Nu a mai putut să urmărească cursul anchetei pentru că timp de 3 ani a fost mai mult prin spitale pentru chimioterapie. A zis atunci “să-l bată Dumnezeu!” pe doctorul bătăuș. Atitudinea femeii a picat mănușă procurorilor din Bacău care l-au scos pe Bălan de sub urmărire penală și i-au dat doar o amendă administrativă. Împotriva doctorului George Ovidiu Bălan au fost depuse sesizări (nr.18900/16.04.2018) la Ministerul Sănătății, atât la cabinetul ministrului, cât și la corpul de control al ministerului, și care au rămas fără răspuns până în prezent, situația nefiind soluționată.


1 Comentariu la Maternitatea Bacău, câmp de luptă între doctori

  1. mosu

    salut,

    Nu cred ca ai descopetit o noutate la Spitalul din Bacau,ori nu esti din oras,ori nu ai auzit de acest spital.

    Mult scces in continuare!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 19-09-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!